Marți, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a organizat o ședință a Grupului tehnic de lucru pentru pregătirea și organizarea alegerilor locale din anul 2020, la întrunire luând parte inclusiv reprezentanți ai Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Ședința a fost condusă de subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Eugen Curteanu, în cadrul acesteia fiind prezentat un raport cu privire la acțiunile realizate până în prezent pentru buna desfășurare a alegerilor locale.
Astfel, potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, până acum au fost stabilite sediilor birourilor electorale din judeţul Bistriţa-Năsăud la alegerile locale din anul 2020, acestea fiind și numerotate. totodată, a fost constituită o comisie tehnică cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale în domeniul alegerilor locale din anul 2020. De asemenea, s-au purtat discuții și cu privire la măsurile suplimentare care se impun a fi luate la alegerile din 27 septembrie, astfel încât să fie asigurată securitatea și sănătatea participanților la procesul de vot.
În plus, până acum a avut loc și o primă sesiune de instruire a primarilor şi a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud, realizată de către reprezentanții Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud al Autorităţii Electorale Permanente, cu sprijinul logistic al Instituţiei Prefectului Bistrița-Năsăud, în 3 etape:
- în data de 10 august 2020 (în sistem de videoconferinţă, cu un număr de 47 U.A.T.-uri);
- în 11 august 2020 (în sistem de audioconferinţă, cu un număr de 7 U.A.T.-uri);
- în data de 14 august 2020 (ședință desfășurată la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud, cu reprezentanții U.A.T.-urilor care nu au reușit să efectueze conexiunea pe platformele online).
În județul Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.
În ceea ce privește alegătorii, conform datelor primite de la Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul pentru Imigrări Bistrița-Năsăud, la data de 7 august figurau: 262.862 alegători înscrişi în listele electorale permanente, 334 alegători înscrişi în listele electorale complementare și 248.093 alegători posesori de cărți de identitate.
Potrivit calendarului anunțat de Autoritatea Electorală Permanentă, astăzi, 18 august, este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale din acest an.