Un bărbat din Bistrița a sunat la 112 și a solicitat ajutorul polițiștilor, întrucât, în timp ce se afla în Josenii Bârgăului, autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de o motocicletă, iar conducătorul acesteia nu a oprit la fața locului.
Incidentul a avut loc joi, iar polițiștii au intervenit și au efectuat verificări. Oamenii legii au reușit să depisteze motocicleta și pe conducătorul acesteia, respectiv un tânăr de 22 de ani, din Prundu Bârgăului.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permis de conducere eliberat de autoritățile din Germania, însă nu și pentru categoria din care face parte vehiculul condus de acesta. Rezultatele testărilor cu aparatele din dotarea polițiștilor au fost negative în ambele cazuri”, se arată în buletinul Poliției.
În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.