Un autoturism care se deplasa haotic pe o stradă din Sângeorz-Băi a fost oprit de polițiști înainte de a produce o tragedie. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că șoferul se afla sub influența alcoolului.
”La data de 3 iulie, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din oraș, un autoturism se deplasează haotic. În scurt timp, polițiștii au observat în trafic autoturismul în cauză și i-au efectuat conducătorului auto semnalele regulamentare de oprire. Întrucât nu s-a conformat, și-a continuat deplasarea conducând agresiv, a fost urmărit de polițiști, iar după aproximativ 600 de metri, a fost oprit. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 51 de ani, din Sângeorz-Băi, iar în momentul depistării, acesta era singur în autoturism. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Sângeorz-Băi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.