Un autoturism despre care există indicii că ar fi fost furat din Marea Britanie a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud la un tânăr din Sângeorz-Băi, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean.
”La data de 20 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 26 de ani din Sângeorz-Băi și care deținea un autoturism, reclamat ca fiind sustras din Marea Britanie, din luna noiembrie 2020. Autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 18.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști”, se precizează în comunicat.
Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilirii, în cooperare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie, a modului în care autovehiculul a ajuns pe teritoriul României, documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.