O autoutilitară care transporta ilegal cherestea a fost oprită în trafic, pe DN 17, de polițiști. În urma controlului s-a stabilit că șoferul avea permisul suspendat.
”Astăzi, 26 septembrie, pe Drumul Național 17, între localitățile Șieu Măgheruș – Podirei, polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean, Postul de Poliție Șieu Măgheruș au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din Tiha Bârgăului. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoutilitara nu avea asigurarea obligatorie, iar conducătorul auto avea dreptul de conducere suspendat. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, în urma controlului efectuat cu privire la vehicul, polițiștii au constatat că autoutilitara transporta aproape 6 metri cubi de cherestea, în valoare de 6.380 de lei, fără documente legale de provenienţă”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma neregulilor de natură silvică pe care le-au constatat polițiștii, tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.
De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis, iar polițiștii Postului de Poliție Șieu-Măgheruș continuă cercetările în acest caz.