Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost rănit, miercuri, după ce a căzut de la înălţime. Incidentul a avut loc în Piața Centrală din municipiul Bistrița.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, în zonă a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital.
“În momentul în care a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă, bărbatul era conștient și cooperant, prezenta traumatisme cranian și toracic. Acesta a fost stabilizat și evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale“, a transmis ISU BN.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud e început o anchetă în acest caz. Oamenii legii au stabilit că bărbatul rănit este din Lechința.
”Astăzi, 10 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au intervenit la un eveniment sesizat prin 112 și produs pe raza municipiului. Din primele date, un bărbat de 47 de ani, din Lechința, care se afla pe o schelă, a căzut de la înălțime, accidentându-se. Bărbatul, angajat al unei societăți comerciale, a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Totodată, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea efectuării unor verificări de specialitate.