Un bărbat din localitatea Rodna a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși avea permisul anulat.
”Polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia efectuează cercetări pentru conducere fără permis. În fapt, la data de 20 iulie a.c., un bărbat de 40 de ani, din Rodna, care conducea un autoturism pe drumul național 17D, pe raza localității de domiciliu, a fost oprit în trafic, pentru control. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule anulat pe teritoriul României”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de conducere fără permis.