Vineri seara, un biciclist a fost a fost acroșat de o mașină care circula pe raza localității Viișoara.
Echipajul de terapie intensivă SMURD găsit la locul indicat un bărbat care din păcate prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că au fost nevoiți să-i declare decesul.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la producerea accidentului în care bicicistul și-a pierdut viața.
ACTUALIZARE
Bărbatul accidentat mortal a fost lovit, în primă fază, de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, care circula în spatele său, după care a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a fost accidentat de o altă maşină, condusă de un tânăr de 20 ani.
Cu toate că la locul accidentului s-a deplasat echipajul de terapie intensivă al SMURD, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat, întrucât leziunile suferite de acesta au fost incompatibile cu viaţa, astfel că medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Oamenii legii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit că unul dintre șoferi, cel de 44 de ani, care este și angajat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv.
În această cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.