Municipiul Bistrița va avea un nou Plan Urbanistic General, contractul pentru elaborarea acestuia și transpunerea lui în GIS fiind semnat joi, potrivit primarului Ioan Turc.
“Semnăm joi contractul pentru noul PUG și transpunerea lui în GIS. Este un moment foarte important pentru oraș, pentru că prin noul Plan Urbanistic General vor fi clarificate o serie de elemente de natură generală, dar și de detaliu, cu privire la modul în care se va dezvolta orașul în următorii mulți ani de zile. Se știe foarte bine că există multe controverse, există aspecte neclare în actualul PUG, toată lumea are o sensibilitate atunci când se discută despre construirea de clădiri multifamiliale, de blocuri de locuințe între case. Toate aceste aspecte vor fi clarificate. Zonele industriale trebuie să fie clar perimetrate, zonele de servicii clar perimetrate, zonele în care se pot construi clădiri și de ce nu P+10, de ce nu P+20, de ce nu P+ 30 dacă permite terenul, dacă permite contextul urbanistic. Dar, în același timp, trebuie să protejăm zonele de locuințe unifamiliale. Atunci când cineva își cumpără o casă într-o zonă unde, conform PUG, se precizează că pot fi construite doar case unifamiliale, trebuie să aibă acea liniște că acolo niciodată nu se va construi un bloc în spatele grădinii lui. E un lucru de bun simț”, a spus Ioan Turc într-o conferință de presă.
Reamintim că Primăria Bistrița a obținut finanțare prin PNRR pentru elaborarea unui nou Plan Urbanistic General.
Elaborarea noului Plan Urbanistic General presupune revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuşi şi a prevederilor planului iniţial, prin aducerea acestora în acord cu legislaţia în vigoare, tendinţele de dezvoltare şi cerinţele de dezvoltare durabilă socio-economice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiţii necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii.
Investiția în elaborarea și transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița se ridică la peste 3 milioane de lei.
Actualul Plan Urbanistic General al municipiului Bistrița a fost elaborat în anul 2013.