Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice împreună cu mascații de la Serviciului de Acțiuni Speciale au prins în flagrant doi bărbați de 37 ani, respectiv 41 ani, ambii din Budacu de Sus, în timp ce excavau prundiș ilegal, în zona pârâului Budac, folosind un utilaj de tip buldoexcavator. Flagrantul a avut loc în 31 octombrie!
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză nu dețin permis sau licență de exploatare, neavând achitate redevențele către statul român.
Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit de către Agenția Națională de Resurse Minerale – Compartimentul de Inspecţie Teritorială pentru Resurse Minerale Bistriţa- Năsăud.
În cauză, se efectuează cercetări pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență.
Conform art. 57, alin. 2 din Legea nr. 85/2003 – Legea minelor: ”Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
No i=ati vazut ? Asa e in tata ziua . Da, da. Numa sa controlati si sa va puneti la panda. Pe toate apele asta se petrece. Excavari ilegale si aruncatul gunoaielor de tot felul. In special vidanje cu cacat si materiale de constructii. Este dezastru !