Primarul Cocos a fost prins „fără bilet” în comuna Petru Rareș!
În urma discuțiilor purtate cu membri organizației PMP din comuna Petru Rares și cu alți cetățeni ai acestei comune am luat la cunoștință despre lipsurile și necesitățile comunitare ale acestora, proiecte pe care primarul în funcție le tot promite și despre care afirmă că sunt depuse și urmează să fie aprobate și implementate. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. În calitate de consilier parlamentar împreună cu domnul deputat Ionuț Simionca am transmis Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o întrebare prin care am solicitat să ne fie comunicat stadiul acestor proiecte.
Răspunsul oficial: Primarul Vasile Cocoș NU a depus în termen proiectele de drumuri-canal-gaze! Comuna Petru Rareș a pierdut finanțarea!
Constatăm că primarul PSD al comunei Petru Rareș se tot ascunde de ceva vreme în spatele celor de la Capitală în ceea ce privește demararea unor proiecte de modernizare absolut vitale pentru comunitatea pe care o conduce. Iar celor ce l-au întrebat despre modernizarea drumurilor de interes local, despre canalizarea absolut necesară într-o localitate care se consideră europeană sau despre data când va avea și satul Reteag gaze naturale, domnul primar le-a răspuns că toate aceste proiecte sunt în „derulare”.
Oamenii de bună credință au observat că proiectele se derulează de ceva vreme, dar pe ulițe nu se „derulează” nimic nou, așa că mi-au cerut sprijinul. Răspunsul primit de la viceprim-ministrul Paul Stănescu este clar: niciunul dintre aceste proiecte nu a fost inclus în etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), 2017-2020! De fapt, primarul PSD Vasile Cocos nici măcar nu a făcut o cerere de includere în program. Vorba aceea… nu poți câștiga la loterie dacă nu-ți cumperi bilet!
Din cele 9.500 de proiecte aprobate în această etapă a PNDL, județul Bistrița-Năsăud are 168 de proiecte finanțate, dintre care Primăria Petru Rareș are doar unul singur, acela de „modernizare drum de interes local în localitatea Bața – Ulița spre Pepiniera Bața și Drumul lui Salanki”.
Deși lista proiectelor a fost publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice încă din vara anului trecut și contractul în valoare de 755.883 lei a fost întocmit de specialiștii instituției, primarul Cocos încă nu și-a găsit timpul necesar pentru a trimite pe cineva să semneze. Așa că primul gospodar din comuna Petru Rareș nu „derulează” nimic în afara vorbelor goale.