Călătorii gratuite în întreaga Europă prin programul „DiscoverEU” dedicat tinerilor de 18 ani

15.000 de tineri din diferite ţări ale Uniunii Europene, aflați la vârsta majoratului pot beneficia, în această vară, de primele călătorii gratuite prin Europa, prin intermediul programului DiscoverEU, care va intra în vigoare începând cu luna iunie 2018.

În contextul Anului european al patrimoniului cultural 2018, programul le va permite tinerilor să călătorească pentru a descoperi bogăția continentului european, pentru a interacționa cu locuitorii țărilor vizitate, precum și pentru a afla lucruri noi despre diversitatea culturală a Europei și mai ales despre valorile și tradițiile ce o mențin unită. Programul are la dispoziție un buget de 12 milioane euro” precizează Comisia Europeană.

Participanții trebuie să aibă vârsta de 18 ani împliniți începând cu data de 1 iulie 2018 (respectiv să se fi născut în intervalul 2 iulie 1999 – 1 iulie 2000), să dețină naționalitatea unui stat membru UE și să fie pregătiți pentru a pleca să descopere Europa în această vară.

Înscrierile în program se vor desfășura online, prin intermediul Portalului European pentru Tineret, unde persoanele interesate trebuie să completeze un formular on-line pentru a intra în competiție.

În prima rundă de înscrieri va fi selectat un număr maxim de 15 mii de tineri, iar în funcție de feedback-ul primit și de fondurile disponibile, ar putea fi organizată și o a doua rundă, în a doua jumătate a anului 2018.

În acest fel, tinerii vor putea să călătorească pe o durată de maximum 30 de zile și să viziteze până la 4 țări diferite. De asemenea, se va putea călători individual sau în grup. Principalul mijloc de transport va fi trenul, însă acolo unde este nevoie și ținând cont de factori precum condițiile de mediu, distanța și durata deplasării, se poate opta și pentru alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul. În cazuri excepționale, dacă nu există niciun alt mijloc de transport disponibil, va fi permisă călătoria cu avionul.

Selecția finală se va realiza tot prin intermediul Portalului european pentru tineret.

Odată selectați, câștigătorii vor putea pleca în călătorie în perioada iulie-sfârșitul lui septembrie 2018. De reţinut este faptul că se va acoperi doar costul permisului de călătorie. Cazarea și cheltuielile de întreținere sau de altă natură vor fi suportate de participanți.

 

error: Content is protected !!