Campania de vaccinare împotriva COVID-19 continuă în zonele rurale ale județului Bistrița-Năsăud, în această săptămână echipele de vaccinare deplasându-se în alte trei comune.
Astfel, se vor putea vaccina locuitorii din Budești, Urmeniș și Silivașu de Câmpie.
Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, luni, 7 iunie, echipa detașată de la centrul de vaccinare din Beclean se va afla în Budești, unde va administra doritorilor serul Pfizer, în vreme ce marți, 8 iunie, echipa de la centrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița va fi prezentă în Urmeniș și Silivașu de Câmpie, unde se va administra atât vaccinul Pfizer, cât și Johnson&Johnson, în funcție de preferințele celor care doresc să se imunizeze.
”Vă așteptăm la imunizare, fără buletin și fără programare! Doar împreună putem construi drumul spre normalitate!”, transmite Prefectura Bistrița-Năsăud.
La nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud, până la data de la 6 iunie, au fost administrate 98.545 doze de vaccin, numărul total al persoanelor vaccinate cu rapel fiind de 48.537.