În perioada 28 iunie – 1 iulie, la Bistrița se va desfășura Turneul Final al Campionatului Național de Minifotbal, organizat de Federația Română de Minifotbal și Asociația Județeană de Minifotbal Bistrița-Năsăud. Evenimentul beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Tragerea la sorți a grupelor și a programului a avut loc miercuri, în prezența președintelui Federației Române de Minifotbal, Ioan Onicaș, a secretarului general al Federației Române de Minifotbal, Attila Takacs, a fostului fotbalist Gabi Balint, a președintelui Asociației Județene de Minifotbal, Raoul Borșoș, a președintelui Asociației de Minifotbal Mureș, Călin Flanja, și a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Potrivit organizatorilor, meciurile se vor disputa atât la Baza Sportivă Raoul, cât și TeraPlast Arena.
”32 de echipe din întreaga țară vor face spectacol în teren pentru a câștiga trofeul competiției, câștigătoarea urmând să reprezinte România în Champions League. Suntem alături de echipele calificate din județul nostru, Extratereștrii, StoneTeam și RAAL! Mult succes băieți! Cea mai bună echipă să câștige!”, a transmis Emil Radu Moldovan.