În ultima ședință a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a fost adoptat un proiect de hotărâre care prevede participarea judeţului Bistriţa-Năsăud la majorarea capitalului social al SC AQUABIS SA Bistrița, principalul furnizor al serviciilor de apă și canalizare din județ. În timpul ședinței, unul dintre consilierii prezenți în sală a cerut explicații cu privire la acest motivele care au stat la baza acestei majorări, iar completări a adus directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare Bistrița-Năsăud, Răzvan Grec.
”Motivul pentru care s-a solicitat o nouă majorare de capital este acela că unele investiții nu au putut fi finanțate din alte surse de finanțare”, a spus Răzvan Grec, care a completat că în urma unor vizite efectuate împreună cu reprezentanții Comisiei Jaspers la Colibița, s-a stabilit că unele investiții din această zonă sunt neeligibile și că nu pot fi finanțate cu ajutorul fondurilor europene.
”În aceste condiții, am hotărât ca investițiile de la Colibița să fie scoase din lista de investiții și să căutăm alte surse de finanțare pentru ele. Așa cum bine știți, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a cofinanțat investițiile în infrastructura de apă și canalizare în zona drumului, după care a alocat fonduri pentru a face funcțională rețeaua de apă și acum sunt necesare cele 12 milioane de lei pentru a face funcțional sistemul de canalizare”, a mai spus Grec.
Potrivit directorului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare Bistrița-Năsăud, la Colibița sunt prevăzute a se amenaja două stații de epurare, una pe malul stâng și alta pe malul drept al lacului, rețele de canalizare, racorduri și branșamente.
În urma acestor explicații, în ședința ordinară a Consiliului Județean proiectul privind participarea Judeţului Bistriţa-Năsăud la majorarea capitalului social al S.C. AQUABIS S.A. Bistrița a fost supus aprobării și a fost adoptat.
Astfel, în urma aportului de capital total în sumă de 12 milioane de lei, prin subscrierea integrală de către acționarul majoritar – județul Bistrița-Năsăud, capitalul social al S.C. AQUABIS S.A. Bistrița va fi de 37.003.900 lei, divizat în 370.039 acțiuni, cu valoarea nominală de 100 lei, deținute astfel:
- Judeţul Bistriţa-Năsăud va deţine un capital de 349.400 lei, divizat în 353.494 acţiuni, reprezentând o cotă de 95,53% din capitalul social;
- Municipiul Bistriţa va deţine un capital de 940.500 lei, divizat în 9.405 acţiuni, reprezentând o cotă de 2,54% din capitalul social;
- Oraşul Năsăud va deţine un capital de 161.100 lei, divizat în 1.611 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,44% din capitalul social;
- Oraşul Beclean va deţine un capital de 154.500 lei, divizat în 1.545 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,42% din capitalul social;
- Oraşul Sângeorz-Băi va deţine un capital de 120.200 lei, divizat în 1.202 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,32% din capitalul social;
- Comuna Rebra va deţine un capital de 38.100 lei, divizat în 381 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,10% din capitalul social;
- Comuna Budacu de Jos va deţine un capital de 15.700 lei, divizat în 157 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,04% din capitalul social;
- Comuna Maieru va deţine un capital de 22.000 lei, divizat în 220 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,06% din capitalul social;
- Comuna Rebrişoara va deţine un capital de 34.400 lei, divizat în 344 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,09% din capitalul social;
- Comuna Rodna va deţine un capital de 21.400 lei, divizat în 214 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,06% din capitalul social;
- Comuna Şieuţ va deţine un capital de 32.100 lei, divizat în 321 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,09% din capitalul social;
- Comuna Salva va deţine un capital de 31.400 lei, divizat în 314 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,08 % din capitalul social;
- Comuna Milaş va deţine un capital de 21.100 lei, divizat în 211 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,06% din capitalul social;
- Comuna Telciu va deţine un capital de 62.000 lei, divizat în 620 acţiuni, reprezentând o cotă de 0,17% din capitalul social.