Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 22:00, pe DN 17 D, pe raza localității Feldru.
Șoferul unui autoturism care circula pe direcția Feldru – Năsăud a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, proiectându-l pe cel din urmă în afara părții carosabile, pe calea ferată, unde a fost lovit de trenul nr. 1765 care circula pe relația Iași – Timișoara. Din accident a rezultat rănirea a patru persoane, două din autoturismul lovit de tren și două din cealaltă mașină. Trei dintre acestea au rămas încarcerate în autoturismele distruse, pentru scoaterea lor fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Este vorba despre trei bărbați și o femeie.
Două echipaje de descarcerare, trei echipaje SMURD din cadrul ISU Bistrița – Năsăud şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Bistrița-Năsăud au fost direcţionate la locul indicat. După triajul preliminar, echipajele de descarcerare au extras victimele din autoturismele avariate în proportie de 100%. ”Operațiunea a durat aproximativ 40 de minute și a avut un grad ridicat de dificultate, după care victimele au fost predate echipajelor medicale în vederea stabilizării și transportării la UPU SMURD Bistrița” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Toate cele patru persoane implicate în accident au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița cu multiple traumatisme și contuzii. Una dintre victime a fost transferată la o clinică din Cluj-Napoca.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari, în această dimineață, la ora 08:00, starea pacienților era următoarea:
- Bărbat de 21 ani, cu diagnosticul: Politraumatism prin accident rutier. Șoc hemoragic. Traumatism cranio-cerebral minor. Traumatism toraco-abdominal închis. Contuzie pulmonară bilaterală. Ruptură splenică. Fractură vertebră L5. Fractură cominutivă femur drept. Fractură cominutivă deschisă gamba dreaptă. Fractură cominutivă gamba stângă. Traumatism complex prin strivire antepicior stâng, cu fractură deschisă haluce și ischemie acută antepicior stâng. Pacientul a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.
- Bărbat de 22 ani, cu diagnosticul: Politraumatism prin accident rutier. Comă indusă. Traumatism cranio-cerebral grav. Edem cerebral difuz. Contuzie hemoragică lobi frontal bilateral și occipital stâng. Hemoragie subarahnoidiană. Traumatism toraco-abdominal. Contuzie pulmonară bilaterală. Hemotorace drept minim. Hemomediastin în observație. Hematom perirenal drept. Dilacerarea parechimului renal drept. Fractură aripa sacrată dreaptă și ramura ilio-pubiană dreaptă. Pacientul a fost operat în cursul nopții și este internat în Secția Chirurgie – Anestezie Terapie Intensivă.
- Femeie de 29 ani, cu diagnosticul: Politraumatism prin accident rutier. Traumatism toraco-abdominal închis. Fracturi costale multiple. Contuzie pulmonară bilaterală. Fractură cominutivă acetabul drept cu luxație posterioară / superioară șold drept. Fractură deschisă pilon tibial drept. Pacienta a rămas internată în Secția Ortopedie – Anestezie Terapie Intensivă.
- Bărbat de 40 ani, cu diagnosticul: Politraumatism prin accident rutier. Traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență. Traumatism toraco-abdominal. Contuzie pulmonară bilaterală. Hemoperitoneu. Fractură femur stâng. Amputație police drept. Contuzie brațe. Pacientul este internat în Secția Chirurgie – Anestezie Terapie Intensivă.
FOTO: ISU B-N