O femeie a adus pe lume un copilaș perfect sănătos într-un mod mai puțin obișnuit! Aceasta a solicitat intervenția unui echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud pentru a o transporta la spital, însă, pentru că zona în care se afla (comuna Urmeniș) era greu accesibilă, echipajul nu a reușit să ajungă la timp, iar femeia a născut fără asistență medicală un băiețel.
Annabella Muzsi, managerul SAJ B-N, a declarat că „solicitarea a fost fost făcută în această dimineață, în jurul orei 5. Echipajul medical a pornit spre zona indicată în urma apelului telefonic, însă a reușit să meargă doar până într-un punct cu autosanitara de tip B2. De acolo, o parte din traseu a fost parcurs pe jos, prin ploaie, iar când s-a ajuns la stâna din zona Fânațele Șopteriului unde femeia se afla, copilul era deja născut. Este bine, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate”.
Încântat că a avut șansa să participe la o astfel de intervenție, unul dintre voluntarii care a participat la acțiune, Sebi Cătuna, a postat pe pagina personală de facebook un mesaj. „Parcurgem circa 40-50 de kilometri până la gravidă şi cu greu reuşim să o găsim, reperele date de apelant fiind foarte vagi. Era pe un deal, la câteva sute de metri de şoseaua principală. Luăm toate ustensilele necesare, câteva lanterne şi pornim! Urcăm panta cu greu, ne fugăresc vreo cinci câini și în final ajungem la o stână, la o cabană mică şi îngustă şi începem să ne facem treaba. În ciuda condiţiilor, Raulică a venit pe lume într-o stână în mijlocul naturii. Sper ca Raulică să fie fericit, sănătos şi să aibă parte doar de noroc în viaţa. Respect pentru medicii, asistenţii, voluntarii şi ambulanțierii care lucrează în urgente, duc o luptă zilnică contracronometru indiferent de oră, anotimp sau condiţii meteorologice!” a scris tânărul voluntar.
Acesta nu este singurul caz de acest gen înregistrat în Bistrița-Năsăud. Și alte mame au avut parte de nașteri mai puțin obișnuite, unele dintre ele aducându-și copiii pe lume chiar în autosanitarele venite să le transporte la spital.
Sursa foto: Facebook – Sebi Cătuna