Primăria Bistrița și-a anunțat intenția de a cumpăra un trenuleț electric pentru copii, procedura de licitație publică pentru achiziția acestuia fiind deja lansată de municipalitate.
În anunțul postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice se precizează că trenulețul electric pentru copii va fi compus dintr-o locomotivă electrică și două mini-vagoane închise sau acoperite.
Trenulețul care va fi achiziționat de municipalitate trebuie să fie nou și să îndeplinească o serie de criterii tehnice:
Totodată, municipalitatea mai solicită ca termenul de garanție să fie de 36 de luni pentru sistemul electric de propulsie, de 24 de luni pentru componenta structurală și de 12 luni pentru componentele din fibră de sticlă și pentru mini-vagoane. De asemenea, orice defecțiune apărută trebuie remediată în cel mult 72 de ore.
Valoarea estimată a achiziției este de 210.000 lei.
Companiile interesate să participe la procedură pot depune oferte până la data de 12 aprilie. După stabilirea companiei care va furniza trenulețul, aceasta are la dispoziție un termen de 90 de zile pentru a îl livra Primăriei Bistrița.
Trenulețul electric va circula prin Parcul ”Regele Mihai I” din Bistrița.