Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a vorbit vineri, într-o conferință de presă, despre situația podului de la Beclean afectat de vijelia de joi, obiectiv care face parte din varianta ocolitoare a acestui oraș.
Prefectul a precizat că grinzile prăbușite în urma vijeliei de joi trebuie scoase din albia râului pentru a nu pune în pericol cursul apei. De asemenea, potrivit prefectului, grinzile distruse vor fi înlocuite, constructorul având asigurare pe această lucrare.
”În urma discuțiilor cu antreprenorul general, a reieșit că grinzile care erau în acel moment instalate pe podul de la Beclean au fost suflate de vânt, ei nereușind să le fixeze pentru a nu putea fi suflate sau aruncate în apă. Dumnealor spuneau că, din punct de vedere al construcției, nu există întârzieri, urmând ca noile grinzi să fie furnizate, ei având și o asigurare pe această lucrare”, a spus prefectul.
Întrebat dacă va solicita o expertiză a Inspectoratului de Stat în Construcții în acest caz, Teofil Cioarbă a răspuns: ”Fiind o lucrare în construcție, nu una recepționată, sunt prevăzute etapele în faza de construcție. Bineînțeles că vor merge și inspectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Noi, ca Instituție a Prefectului, nu putem interveni pe o lucrare care se află în construcție în acest moment. Colegii de la Inspectoratul de Stat în Construcții o să solicite o expertizare dacă ei consideră că e necesară”.
De asemenea, întrebat dacă lucrările sunt blocate în acest moment pe șantier, Teofil Cioarbă a adăugat: ”Din informațiile pe care le avem, ei o să înceapă să degajeze elementele căzute în apă și vor comanda alte grinzi care să ajute la continuarea lucrărilor. Scoaterea grinzilor din albia râului trebuie făcută. Altfel se blochează albia. O să fie o echipă și de la Apele Române pentru a evalua situația”, a declarat prefectul Teofil Cioarbă.
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a precizat că nu a fost afectată structura de rezistenţă a podului și că lucrarea va continua fără a se decala termenul de finalizare a investiției.
”Nu s-a prăbușit centura, ci grinzile care erau ancorate pe pilonii de susținere și au fost ridicate de tornada formată. Este un accident tehnic care va fi remediat de constructor în perioada imediat următoare. Stați liniștiți! Se vor așeza la loc grinzi noi și lucrarea va continua, fără a se decala termene, în toți parametrii săi tehnico-calitativi”, a precizat primarul Nicolae Moldovan.