Cei trei tineri bănuiți de tâlhărie și lipsire de libertate rămân în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile.
”Ieri, 8 iulie, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19-25 de ani, au fost prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile. Propunerea a fost admisă, fiind astfel dispusă arestarea preventivă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet.