Circ la Consiliul Județean! Documentația realizată de o firmă din Cluj impune tarif triplu la gunoi: 180 de lei/persoană/an! Radu Moldovan spune că au crescut salariile și de-aia prețurile-s mai MARI! Plus că oamenii-s plecați din țară și avem mai puține deșeuri reciclabile. Din pixul specialiștilor „de birou” avem tarife maximale la gunoi !

Consilierii județeni PSD-ALDE au aprobat studiul de fundamentare a tarifului de colectare a deșeurilor. Studiul de fundamentare a fost realizat de Green Partners, o firmă din Cluj care pe baza unui algoritm de calcul a crescut tarifele maximale la 16 lei/persoană/lună.

Green Partners oferă servicii de consultanţă pentru organisme guvernamentale şi industrie, acţionam ca şi parteneri locali şi participăm în consorţii cu companii de consultanţă multinaţionale pentru dezvoltarea afacerilor în domeniile noastre de expertiză. La baza studiului realizat de firma din Cluj au stat datele transmise de VITALIA, în baza contractului pe care l-au reziliat.

Adunarea de Dezvoltare Intercomunitară a comandat un studiu de fundamentare necesar realizării unei licitații, iar tariful maximal este de 4 ori mai mare decât cel din 2012 cu care a intrat VITALIA pe piață, respectiv 16 lei/pers/lună față de 3.5 lei/pers/lună cât era în 2012!

Datele care au stat la baza TARIFULUI ce va fi luat în calcul, la licitație:

– consum camion: 23 de lei/100 km, 10 litri/ora de staționare.
– salariu BRUT șofer: 3.960 de lei!
– salariu minim BRUT muncitor necalificat: 1.900 de lei
– litru de combustibil: 4.71 de lei fără TVA (litru ar fi 5.6 lei)
– schimb de cauciucuri : 50.000 kilometri/set
– consum de ulei 120 litri/1.000 de ore de funcționare .

La aceste date s-au adăugat frecvența de colectare, numărul de gospodării, amortizarea, reparațiile etc.

Aceste calcule au stat la baza tarifului rezultat: 180 de lei/persoană/an.

SUPERCOM colectează la grămadă, depozitarea e a-lan-da-la și Radu Moldovan dă vina pe foștii, chiar dacă a preluat proiectul de la zero și a avut pârgii de control de 5 ani încoace!

Județul este de un an și jumătate pe cod roșu iar colectarea gunoaielor se realizează la grămadă. Containerele semi-îngropate NU sunt folosite și SUPERCOM a venit pe piață cu pubele metalice, la suprafață.

După ce VITALIA a reziliat contractul cu ADI Deșeuri, pe piață a intrat firma SUPERCOM, căreia i s-a încredințat colectarea fără o licitație în acest sens. De un an și jumătate, SUPERCOM colectează la grămadă cu tarif triplu față de licitația câștigată de VITALIA . Prețurile au ajuns de la 3.5 lei/pers.lună cât a fost în 2012 la 10 lei/pers./lună (aprobat în 2016). La nivelul municipiului, primarul Ovidiu Crețu a decis ca o parte din sumă să fie suportată din bugetul local, de la investiții.

Care-i șmecheria cu tarifele MAXIMALE! Operatorul poate solicita o majorare tarifară, în timpul derulării contractului!

Nota de fundamentare realizată de Green Partners a fost necesară pentru încărcarea documentației pe SEAP. Desigur, tarifele pot scădea în urma licitației, dar pe parcurs firma câștigătoare poate majora tarifele la care a licitat. Asta deoarece un pragraf din documentație le permite accest lucru:

„În cazul în care, pe durata implementării contractului cu operatorul desemnat, acesta va solicita majorări ale tarifelor , Autoritatea Contractantă se va asigura că acestea se vor situa în pragul de suportabilitate .” – după cum este stipulat înt-un articol din documentație.

 

Licitație cu greutate: 40 de MILIOANE de euro pentru operatorul ce va să vie să adune gunoaiele din județ!

176.543.500 lei (40 de milioane de euro) este valoarea maximală a contractului, estimată utilizând tarifele maximale calculate pe baza suportabilității populației deservite.

Condiții pentru firmele care vor să intre la licitație:

– Condiție minimă: cifră de afaceri de 22 milioane de iei pe ultimii 3 ani.
– La 5 zile de la depunerea contractului, operatorul a depune 3 milioane de lei ca titlu de garanție.

TARIF maximal: 180 de lei/persoană/an!
În tot județul există 41.369 de gospodării

În cadrul ședinței extraordinare, consilierii județeni au aprobat studiul de fundamentare!

Replici TĂIOASE între Florean și Radu Moldovan!

Ovidiu Florean (consilier PNL): –  Constat cu stupoare că acest Consiliu Județean a devenit un instrument din care d-voastră încercați să legalizați tot felul de improvizații . Sistemul de management Integrat a Deșeurilor l-ați pus în practică foarte deficitar… sunt o groază de procese și acuma în funcție de ce mai spune câte-o Curte de Apel, scoatem Hotărâri pe bandă rulantă în contextul în care oamenii plătesc un preț de 3 ori mai mare decât prețul corect! Atâta timp cât NU s-a făcut o licitație și NU este prețul dat de piață. Vă rog să luați toate măsurile să se gândească o dată, să NU mai așteptăm tot felul de comisii de contestații de la București să ne spună ce trebuie să facem… se facă odată licitația ca oamenii să plătească prețul corect, NU de trei ori mai mare decât ar fi normal! Mulțumesc !

Radu Moldovan: Dacă n-ar fi de râs ar fi de plâns! În primul rând eu nu pot contesta calitatea unor specialiști avizați în acest domeniu care în urma contestațiilor depuse de potențiali ofertanți, pe documentația încărcată de noi anul trecut… care spre deosebire de alți consilieri care au devenit specialiști în tot, spun că e de 3 ori mai mare prețul.. de pe unde nu știu? Dar văd că sunt specialiști!

vociferări din partea lui Florean!

Radu Moldovan: D-voastră vă rog să NU vociferați și să vă comportați civilizat la ședința de consiliu !

„… deci, vedem că sunt unii care NU au absolut nimic de făcut și sunt specialiști în toate domeniile. Mai nou știu cât e prețul, de-unde-i prețul, Prețul îl poate stabili piața: cererea și oferta. Atât! Noi chiar ne-am străduit să reparăm cât mai repede, să reglementăm sau să încercăm să corectăm un proiect foarte prost făcut de unii înainte. Dar putem să-l facem într-un anumit ritm Am corectat foarte mult și corectăm în continuare, numai că Ceea ce pleacă foarte prost, făcut de unii prieteni de-ai unoara de-ai d-voastră… destul de greu de corectat pe parcurs , dar ne vom strădui împreună să corectăm aceste lucruri. Legat de prețuri: am pus și eu această întrebare la întâlnirea cu colegii primari atunci când specialistul a venit să ne prezinte un prim draft în urmă cu două săptămâni și am primit câteva răspunsuri foarte concrete.”

ABERAȚII cât casa: salariile MAJORATE și tinerii plecați în străinătate sunt cauzele pentru care tariful maximal s-a TRIPLAT și a a ajuns la 16 lei/persoană/lună!

Radu Moldovan:  – Odată: pe documentația aprobată de unii dintre d-voastră de pe-aici prin ani 2010 – 2011, salariul minim pe economie care are o pondere importantă în povestea asta era de 500 și ceva de lei, acum e de 1.900 de lei: adică de 4 ori mai mare. D-voastră vorbiți de dublarea tarifelor, NU s dublează: d la 8.7 la 15 virgulă ceva. NU-i chiar o dublare. E un exemplu. Salariul minim a crescut de 4 ori de-atunci! 2. Pentru că în documentația veche erau foarte multe cifre din burtă vis-a-vis de mărimea județului, de populație, de cantități. În urma unei discuții foarte serioase pe documente și analize, NU așa că visăm noi frumos noaptea niște lucruri și venim că NU ne-am auzit vorbind demult…și vorbim să ne-audă cineva. Fiecare primar și-a făcut o analiză foarte serioasă a comunității și a dat date cât mai aproape de realitate. A scăzut drastic numărul de persoane cu ceva zeci de mii față de documentația inițială.

Și-atunci, pentru orice analiză.. NU trebuie să fii specialist, îți dai seama că costurile cresc: de 4 ori salariul minim pe economie, forța de muncă are o pondere importantă în această poveste . Și pe urmă scăderea populației, care duce la o cantitate mai mică de deșeuri reciclabile și-așa mai departe. Costuri mai mari, că mașina se duce tot acolo și dacă vine plină și dacă vine la jumătate! eu nu sunt specialist și nici NU vreau să devin un specialist. Las pe alții care vor să devină specialiști în toate tipurile și sistemele de lucru!

Avem o documentație vis-a vis de termene și astea NU le decid eu. Eu îmi doresc ca lucrul acesta să se termine cât mai repede și datorită acestui fapt, acest proiect este pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare, pentru ca mâine să se poată desfășura AGA și să încărcăm pe SEAP . Că și eu cred că este necesar cât mai repede să aibă loc o licitație și să vedem o licitație publică transparentă și să vedem cine va fi el care va câștiga și cu ce prețuri din aceste tarife maximale.

Eu sper să avem un ofertant care să fie cât mai aproape de realitate. Să NU mai vină cineva să oferteze cu 40% ca data trecută și după un an să se retragă să constate că de fapt NU are cum să facă serviciile astea.

Sper să NU mai trăim această situație, dar asta NU depinde de niciunul dintre noi. Transparent, public colegii noștri de la ADI au angajat un consultant de specialitate care are foarte multă experiență în domeniu: peste 10 ani de activitate pe specialitatea respectivă . Oamenii ne-au prezentat documente, au răspuns tuturor întrebărilor care au fost adresate de către colegii noștri. În draftul pe care l-au prezentat acum două săptămâni au ajuns la documentația finală… vom vedea ce se întâmplă în Adunarea Generală a Adi Deșeuri.
Eu îmi doresc ca, colegii noștri într-un termen scurt imediat ce documentele vor fi gata să poată încărca pe SEAP noile documentații puse în acord cu deciziile CNSC și cu Curțile de Apel pentru a avea un nou operator.

E foarte mult de discutat pe subiectul ăsta!

Radu Moldovan e OBRAZNIC și face aluzii la întâlniri de taină între prieteni care beau cafele și își dau sfaturi cum să-l denigreze pe el,ca președinte al Consiliului Județean: „o să pun pe cineva să-i filmeze! „

Radu Moldovan:  – Proiectul este unul… prost e puțin spus. Dar împreună cu d-voastră, cu specaliștii să găsim soluții! Ce să vă spun: că Nu s-a gândit nimeni că la depozit să pună o stație mecanico-biologică a deșeurilor și să NU le pui în groapă? Dar desigur, pe-atunci NU erau atât de mulți specialiști ca astăzi care să le fi dat la prietenii lor niște sfaturi: cum se face un proiect de asemenea natură! Beau cafele numai!… poate între ei, prietenii se mai sfătuiesc! Că îi rezolv eu să-i filmeze cineva să-i dau la televizor dacă vor neapărat să-i vadă și poporul! Acuma tot mi-a crescut salariul și pot să le fac un abonament la o emisiune, o suport eu… să le explice cum au gândit atât de prost un proiect atât de important!

Obligația noastră este NU să ne plângem , ci să găsim soluții să corectăm aceste lucruri… Dl. Țintean în mod special cu toți colegii din Consiliul Județean, din ADI fac toate eforturile necesare . Așteptăm să se deschidă noile axe de finanțare, prin POIM să vedem de unde găsim soluții pentru stația de tratare mecanico-biologică și toate celelalte lucruri care trebuie făcute în completare la acest proiect ca el să fie funcțional .

Radu Moldovan: ” aștept cu interes când se vor pronunța instituțiile Statului pe actele pe care le-au luat în 2011 de la Consiliul Județean!”

„NU-i de vină nimeni, stimați colegi că executivul din urmă a decis să ia 12 milioane de euro și să-i bage în povești de acoperit gropi neconforme! Sigur că aștept cu interes când se vor pronunța instituțiile Statului pe actele pe care le-au luat în 2011 de la Consiliul Județean. Știm cu toții discuțiile! dacă unii sunt curioși le reamintesc. Nu era intenția mea, dar nu putem lăsa lucrurile așa! Că din acest proiect în loc să facem cu câteva milioane de euro o stație de tratare mecanico-biologică am băgat 11 milioane de euro în afaceri. Să închidem gropi neconforme care de fapt erau închise pe banii consiliilor locale .

Întrebați-vă colegii primari, că sunt destui care au dat cu subsemnatul, cum au fost forțați să semneze recepțiile și documentele în fals. Întrebați-i că muți dintre ei sunt în viață! Dacă aveți astfel de curiozități,, cum funcționează unele proiecte. Dar, asta Nu e treaba noastră… era o paranteză. Vom vedea în urma licitației care va fi tariful. Eu îmi doresc foarte mult să vină companii serioase …. care să fundamenteze foarte serios oferta, să NU mai avem situația asta pe care o avem… de-a dreptul complicată ca din 3 în luni toate consilile locale să se întrunească… să facă acte adiționale, să prelungească și ceea ce se întâmplă în momentul de față. Sper să ne-ajute Bunul Dumnezeu ca în urma licitației, în urma analizei comisiei să avem un operator serios… pentru că în etapa următoare, după ce ieșim din perioada de grație avem de lucru foarte mult la îmbunătățirea sistemului.” – a spus Radu Moldovan!

Moldovan vrea să schimbe proiectul și să renunțe la containerele semi-îngropate. Zice că proiectul este ne-funcțional!

 

„Pentru că tâmpenia care acuma în Bistrița, făcută tot de specialiștii prieteni cu unii colegi de-ai noștri… este ne funcțională. Aceste containere semi-îngropate pentru deșeurile mixte e nefuncțional. Și dacă și-ar dori cineva este imposibil ca în fiecare zi să speli, să scoți cu vidanja, să speli de-acolo… ca să nu fie zone pestilențiale pe timp de vară. Dar sigur că astea NU se văd! Și va trebui ca împreună tot cu d-voastră și cu domnii primari să găsim soluții să schimbăm modul în care se colectează deșeurile. Lucrul ăsta știți bine că nu avem ce face până la finalul anului 2020. Pentru că astea sunt angajamentele în contractul și în cererea de finanțare.” – a declarat Radu Moldovan.

Cu 21 de voturi pentru și 8 împotrivă, proiectul a fost votat și firmele care vor participa la licitație au la bază un studiu făcut de privați care le permite un tarif maximal de 16 lei/pers/lună în mediul urban!

Aprobarea în Adunarea Generală a ADI Deșeuri este o formalitate având în vedere că majoritatea primarilor sunt PSD-iști, iar Radu Moldovan este președintele de partid!

3 comments

  1. Se pare că e plin de specialiști la consiliul județean. Dintr-un calcul simplu se poate vedea că 20% din munca vie reprezinta 956932 lei nu 1688450 lei, valoare care apare în documentul pozat. E clar ca diferența de 731518 lei va merge nejustificat în buzunare ”administrative”.
    Apoi avem ”Colectare” în prima coloană de cheltuieli, altă coloană cu ”Centre de colectare”, și o nouă coloană cu ”Stații de transfer” . Ce ”sărăcia” se întâmplă cu gunoiul ăsta? Îl poartă de colo-colo ca să justifice cheltuieli?

  2. Stiti de ce se scumpeste gunoiul? Ca sa aibe ei ce fura

  3. În viziunea unui chelner aiurit , consumul de cafea o fi vreo infracțiune deosebit de gravă . El vrea să mă filmeze pe mine când îmi beau cafeaua şi să mă dea pe post ca să vadă toată lumea minunea . Bravo Radu , dacă n-ai fi ceacanău m-aş supăra pe tine 😉

error: Content is protected !!