Aproximativ 180 de mame din județul Bistrița-Năsăud, care provin din medii defavorizate, vor primi tichete sociale de 2.000 de lei pentru achiziția de produse necesare îngrijirii nou-născutului, a anunțat marți Instituția Prefectului.
Prefectura Bistrița-Năsăud a recepționat cele circa 180 de tichete sociale și a început distribuirea acestora către unitățile administrativ-teritoriale din care provin beneficiarele. La rândul lor, în termen de 5 zile de la primirea tichetelor, primăriile le vor distribui către persoanele aflate în evidență.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic este de 2.000 de lei, fondurile fiind asigurate prin intermediul Programului Operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate”.
Tichetul este acordat o singură dată pentru un nou-născut şi poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea produselor de îngrijire pentru nou-născuţi pentru care a fost emis.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi emise nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar și pot fi utilizate numai la unităţile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenţii/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor.
Cu ajutorul cardurilor vor putea fi achiziționate produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru mamă şi pentru nou-născut.
Lista unităților afiliate unde pot fi utilizate cardurile destinate cuplurilor mama-nou născuți poate fi consultată mai jos:
Potrivit actelor normative în vigoare, categoriile de persoane care pot beneficia de astfel de tichete sunt:
- mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- mamele cu dizabilităţi care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
- mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
- mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
- mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
- mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Instituția Prefectului mai menționează că distribuirea tichetelor de acest fel va continua pe parcursul anului 2023, pe măsură ce în județ va sosi o nouă tranșă destinată beneficiarilor din acest an.