Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a adoptat o hotărâre prin care impune o serie de măsuri restrictive în municipiul Bistrița, a anunțat luni seara Instituția Prefectului.
Decizia de a impune măsuri restrictive în municipiul Bistrița a fost luată după ce incidența cazurilor de COVID-19 în această unitate administrativ-teritorială a depășit pragul de 1,5/1000 locuitori.
Astfel, potrivit hotărârii CJSU, o parte dintre măsurile restrictive impuse îi vizează pe operatorii economici din sectorul HoReCa.
”Activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, informează Instituția Prefectului.
De asemenea, hotărârea CJSU prevede că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Restricţiile prevăzute de hotărârea adoptată de CJSU la data de 1 martie intră în vigoare începând cu data de 2 martie 2021 și se vor ridica în momentul în care se va înregistra o scădere a ratei de infectare cu noul coronavirus.
La data de 1 martie 2021, rata de infectare în Bistrița era de 1,78 la mia de locuitori.