Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren s-a produs vineri după-amiaza pe Drumul Național 17, în localitatea Tureac.
”Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din Rodna, în timp ce se deplasa prin Tureac, pe direcția Vatra Dornei către Bistrița, a intrat în coliziune cu un autotren condus din sens opus, de un bărbat de 52 de ani din județul Prahova. În urma impactului, șoferul autoturismului a fost rănit, necesitând transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic de către polițiști, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, urmând să se stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.