Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înfiinţat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă a ofertelor cu promoţii, din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.
”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au ”furat startul” campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANȚĂ ZERO față de orice abatere de le legislația în domeniu. Parte a campaniei ”Protecția Consumatorilor nu se negociază!”, ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot.
Comandamentul, a cărui strategie de funcţionare a fost stabilită în urma unei videoconferinţe cu toţi comisarii şefi şi comisarii şefi adjuncţi din ţară, este coordonat directorul general al ANPC, Paul Anghel.
ANPC reamintește consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.
Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
În acest context, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice nereguli legate de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor.