Comuna Salva din județul Bistrița-Năsăud se află printre primele unități administrativ-teritoriale din România din punct de vedere al procentului acoperirii vaccinale, arată cele mai recente date publicate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Din analiza CNCAV reiese că peste jumătate dintre locuitorii comunei Salva au ales să se vaccineze împotriva COVID-19. Astfel, cu o rată de vaccinare de 57,46%, comuna Salva se află pe locul doi în clasamentul național al situației privind acoperirea vaccinală din fiecare unitate administrativ-teritorială din țară.
Pe locul întâi în topul național se află comuna Dumbrăvița din județul Timiș – cu un procent de 60,48% acoperire vaccinală, iar pe locul trei se află comuna Cârcea, județul Dolj – 56,38%.
În ceea ce privește situația din județul Bistrița-Năsăud, după comuna Salva, rată mare de vaccinare împotriva COVID-19 are și municipiul Bistrița – 43,31%, dar și orașele Beclean – 39,17 % și Năsăud 35,82%, precum și comuna Chiuza – 32,89%.
La polul opus, cele mai mici procente de vaccinare în rândul populației o au comunele Parva – 4,87%, Leșu – 13,06%, Romuli – 13,08% și Rebra – 13,30%.
Situația vaccinării din fiecare oraș și comună din Bistrița-Năsăud poate fi consultată mai jos:
În Bistrița-Năsăud, până la data de 15 noiembrie, au fost administrate 173.037 doze de vaccin anti-COVID-19, numărul total al persoanelor vaccinate cu schemă completă fiind de 90.895.
În judeţ, acoperirea vaccinală este de 35,77% raportat la populaţia generală şi de 41,57% raportat la populaţia eligibilă.