Consiliul Județean a demarat licitația pentru drumul Bistrița – Tărpiu, pe la Leoni! Investiție faină, dar costurile estimate sunt enorme: 600.000 de euro/kilometru! DUBLU față de standardul de cost! Știați că PSD-iștii au abrogat prin Ordonanță, standardele de cost și totul e la cheremul ordonatorului de credit?

Consiliul Județean a scos la licitație contractul de  Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PAC, PT și DDE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului ”MODERNIZARE DJ 173B, KM 2+728 – 10+000. BISTRIȚA-TĂRPIU”.

Practic, este vorba de drumul de legătură dintre municipiu și localitatea Tărpiu, tronsonul de drum din zona Leoni, pe Valea Boilor până în Tărpiu. Sursa de finanțare: fonduri europene – conectarea drumurilor județene la rețeaua TEN – T.

Principalii indicatori tehnici aferenți construcției sunt:

Lungimea tronsonului: 7.272 m;
Lățimea părții carosabile: 6.00 m;
Lățimea acostamentelor: 1.00 m, din care 25.00 cm benzi de încadrare consolidate.

Lucrare estimată la 20 de MILIOANE de lei pe 7 kilometri de drum! DUBLU față de standardul de cost!

Valoarea estimata totala a contractului este de: 20.494.479,19 lei fără TVA, din care:

– valoare estimată pentru proiectare este de 131.000,00 lei fără TVA ( Documentație tehnică obținere autorizație de construire 1.000 lei, PT și detalii de execuție 115.000 lei , asistență tehnică din partea proiectantului 15.000 lei );

– valoarea estimata pentru execuție este de 20.363.479,19 lei fără TVA (valoare lucrări investiția de bază 20.098.673,95 lei , lucrări de
construcții și instalații organizării de șantier 114.805,24 lei, cheltuieli conexe organizării de șantier 150.000,00 lei) .

Valoarea totala estimata:
Valoarea estimata fara TVA : 20.494.479 lei
durata contractului : 24 de luni, garanție 6 ani.

Criterii de atribuire: Cel mai bun raport calitate – pret.

Conform caietului de sarcini, reabilitarea drumului Bistrița – Tărpiu se va realiza astfel:

– 4 cm uzură
– 6 cm strat de legatura
– 15 cm strat superior piatra sparta
– 20 cm strat de fundatie balast
– 25 cm strat de forma din balast .

 

Ministerul Dezvoltării recomandă un preț aproape la jumătate: 300.000 de euro/kilometru, dar administrația Radu Moldovan merge la DUBLU: 600.000 de euro/kilometru!

„Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice”. Standardele de cost erau elaborate de către ministere și se aprobau sau modificau, prin hotărâre a Guvernului. Aceste hotărâri au fost și ele abrogate, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, precum și Hotărârea Guvernului nr. 1394/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport.

În 2010, Guvernul a aprobat HG 77 privind standardele de cost pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice. Prin respectivul act normativ, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, adică actualul Minister al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurile Europene (MDRAPFE) a introdus un aşa-numit „cost investiţie de bază” pentru drumurile de categoria III – IV care se ridică la exact 1.150.191 de lei, adică  270.000 de euro/km.

Hotărârea nr. 1394/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport

În reglementare se stipulează foarte clar că în fundamentarea preţului s-au luat în calcul inclusiv contribuţiile asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri, CAS, CASS, ajutorul de şomaj, fondul de garantare, practic toate obligaţiile curente pe care o companie le are pentru salariaţi. S-a ţinut cont inclusiv de cheltuielile indirecte şi profit în procente de 10%, respectiv 5% şi de o distanţă de 10 – 25 km de transport a materialelor.

La reabilitarea DJ 173 B : Bistrița – Tărpiu, un km costă DUBLU față de standardul de cost, adică aproximativ 3 MILIOANE de lei/kilometru, ceea ce înseamnă materialele de construcţii, refacerea platformei drumului, costurile cu combustibilul şi transportul materialelor de construcţii, marcaje şi semne de circulaţie, plus plata dirigenţiei de şantier, a consultanţei şi a cheltuielilor aferente obţinerii finanţării pentru proiect.

CLICK să vedeți standardul de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice

Prin Ordonanță de Urgență, Guvernul Dăncilă a DESFIINȚAT standardele de cost și acum, BARONII au mână- liberă la supra-estimări!

La finalul anului 2018, Executivul a abrogat documentele legislative care stabilea că proiectele de investiții și celelalte categorii de investiții finanțate, total sau parțial, din fonduri publice, se realizează cu încadrarea în standardele de cost, în vigoare la data aprobării/reaprobării indicatorilor tehnico-economici.

Conform notei de fundamentare a ordonanței, în cazul obiectivelor de investiții aflate în curs de execuție, ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează și aprobă valoarea actualizată a fiecărui obiectiv/proiect de investiții și a lucrărilor de intervenții, în funcție de evoluția indicilor de prețuri, cu respectarea legislației privind achizițiile publice aplicabile și a prevederilor contractelor de achiziție publică atribuite.

Executivul a abrogat art. V1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017, care stabilea că proiectele de investiții și celelalte categorii de investiții finanțate, total sau parțial, din fonduri publice, se realizează cu încadrarea în standardele de cost, în vigoare la data aprobării/reaprobării indicatorilor tehnico-economici.

DE ce s-au abrogat standadrele de cost!

Guvernul Dăncilă a argumentat că standardele de cost pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice ”nu sunt obiective”, nu pot acoperi toate categoriile de lucrări, nu sunt fundamentate pe studii de specialitate și nu au mai fost actuliazate din 2010. Prin urmare, pentru investițiile finanțate de la buget, standardele vor fi stabilite pe propria răspundere de ordonatorii principali de credite, iar în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene, standardele vor fi stabilite de autoritățile de management ale diferitelor programe.

HOTĂRÂRE nr. 363 din 14 aprilie 2010, actualizată, privind aprobarea standarde

Ordonanța de urgență nr. 85/2018 pentru abrogarea unor dispoziții legale în domeniul investițiilor finanțate din fonduri publice

 

 

De unde vin banii pentru reabilitarea Drumului Județean Bistrița – Tărpiu?

Consiliul Județean a obținut finanțare europeană pentru câteva drumuri județene, printre care și DJ 173 B. Finanțarea europeană a fost alocată de pe alte axe, iar pentru a se putea raporta un procent ridicat de fonduri atrase s-a găsit o șmecherie administrativă, la limita legii: pe hârtie, drumurile județene au fost conectate la rețeaua TEN – T.  În realitate, aceste drumuri NU fac parte din rețeaua TEN – T ci a fost o găselniță pentru a putea înlocui sursa de finanțare .

În realitate, peste 50% din drumurile județene cuprinse în programul de finanțare europeană erau aproape-finalizate la momentul în care s-au semnat contractele. Pentru tronsoanele finalizate s-a găsit soluția înapoierii banilor din PNDL.

Prin Ordinul M.D.R.A.P. nr. 5259 din 06.07.2018 s-a aprobat Ghidul Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor – Apelul: POR 2018/6/6.1/6 PROIECTE NEFINALIZATE, Apel naţional pentru regiunile mai puţin dezvoltate pentru Axa prioritara 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Harta coridoarelor TEN- T. Județul BN nu e pe lista acestor coridoare, dar cu toate astea s-au introdus anumite drumuri județene.

 

NU contează că-i aproape DUBLU la preț, important e că se face! Cu legea de partea lui, Radu Moldovan face japcă pe kiometru și toată lumea-i fericită!

Costurile enorme sunt ignorate de oamenii de rând care în general se mulțumesc să vadă investiția finalizată! Tocmai de aceea, Radu Moldovan plusează la acest capitol și are costuri DUBLE, cu legea de partea lui! Asta deoarece PSD-iștii au aborgat prin Ordonanță standardele de cost, iar acum baronii locali și firmele de casă pot face japcă la kilometru de drum reabilitat!

CLICK să vedeți caietul de sarcini pt reabilitarea DJ 173 B : Bistrița – Tărpiu

 

Citiți și:

 

DIMEX se bagă pe canalizări și a prins contracte de 5 MILIOANE de euro în Budești, Parva și Telciu! Pe 2018 au contracte de peste 25 de MILIOANE de euro, încheiate cu CJ iar în perioada Radu Moldovan le-a crescut cifra de afaceri de 6 ori: no’ asta înseamnă să fii cu cine trebuie!

error: Content is protected !!