Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană de circa 1,4 milioane de lei pentru un proiect care vizează pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru un alt proiect prin care administrația județeană dorește să dezvolte și să modernizeze Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor.
Miercuri, la Hotel Bistrița, în prezența vicepreşedintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, şi a administratorului public al judeţului, Florin Moldovan, a avut loc o conferință de presă de prezentare a acestui proiect.
În cadrul conferinței, reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au oferit detalii despre acest proiect care este finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).
”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare în vederea obținerii finanțării pentru un alt proiect de investiții ce vizează dezvoltarea și modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud. Prin pregătirea proiectului se urmărește promovarea investițiilor în sectorul deșeuri, în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european și cu angajamentele asumate în sectorul de mediu, respectiv reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România”, a spus Luminița Borșa, manager de proiect.
Sursa citată a menționat că o parte din documentații au fost deja realizate, cum este și cazul Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud, document deja aprobat. Proiectul vizează și elaborarea unui studiu de fezabilitate, precum și a aplicației de finanțare în vederea obținerii fondurilor necesare pentru dezvoltarea și modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor și a documentațiilor de atribuire a contractelor de achiziții publice.
În ceea ce privește proiectul de dezvoltare și modernizare a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud intenționează să îl realizeze în viitor, Luminița Borșa a afirmat că acesta este un proiect de care va beneficia întreaga populaţie a judeţului Bistriţa-Năsăud.
”Populația va fi deservită de infrastructura nou creată în cadrul proiectului, deoarece în prezent există anumite facilități care fie nu sunt disponibile, fie necesită investiții de modernizare astfel încât să facă față volumului de deșeuri ce trebuie procesate. Vorbim aici de stațiile de transfer și centre de colectare de la Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, de stația de transfer de la Galații Bistriței și cea de la Bistrița, de centrele de colectare de la Viișoara și de pe strada Narciselor, precum și de stația de sortare de la Tărpiu care trebuie neapărat modernizată și capacitatea ei trebuie mărită. Cea mai importantă investiție pe care dorim să o realizăm în cadrul proiectului de dezvoltare și modernizare a SMID Bistrița-Năsăud este construirea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor, cu trei componente. Vorbim de o stație de tratare mecanică a deșeurilor cu recuperare materială și energetică cu o capacitate de 25.000 de tone/an. Vorbim și de o instalație de digestie anaerobă cu o capacitate de 9.500 tone/an”, a mai adăugat Luminița Borșa.
Autoritățile estimează că proiectul de dezvoltare și modernizare a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din județul Bistrița-Năsăud ar putea fi finalizat în anul 2025.
”La finalul proiectului și la operaționalizarea lui totală, în anul 2025, populația județului Bistrița-Năsăud va beneficia de serviciile instalației noi de tratare mecanică cu digestie anaerobă, de noua instalație de tratare mecanică, de echipamentele de colectare a deșeurilor, de stația de sortare modernizată și de cele 5 stații de transfer și centre de colectare modernizate”, a mai spus Luminița Borșa.