Ionuț Simionca se ia la trântă cu Crețu, primarul care face numai ce-l taie capu’: „În administrația publică din Bistrița, NU există o democrație reală, ci se mimează democrația”. Consiliul Local din Bistrița o ajută pe Viorica Dăncilă să reducă democrația!

„Am stat vreme de 5 ore la ultima ședință de Consiliu Local din Bistrița, timp în care am cerut de 3 ori permisiunea să îmi exprim părerea, în calitate de simplu cetățean, cu privire la proiectele înscrise pe ordinea de zi. Consilierii locali votau, de fiecare dată, dacă îmi dau voie sau nu să vorbesc. Prima dată am avut noroc și mi-au permis să iau cuvântul, a doua oară la fel, dar a treia oară au decis, prin vot, că nu am voie să îmi exprim părerea sau să pun întrebări. Mai mult, primarul Crețu nu mi-a dat niciun răspuns la întrebările concrete, punctuale, pe care i le-am adresat în ședință, încercând să se eschiveze printr-o trimitere la calitatea mea de politician.

Crețu e pe-aceeași lungime de undă cu Viorica Dăncilă care-a zis: „facem aceste modificari ca sa reducem democraţia…”!

 

Este foarte clar că ședințele de Consiliu Local sunt doar o formalitate pentru primarul PSD, Ovidiu Crețu, care are în spate o majoritate politică ce îi permite să cheltuie după bunul plac banul public. În administrația publică din Bistrița, nu există o democrație reală, ci se mimează democrația. În timp ce asistam la ultima ședință a aleșilor locali din capitala noastră de județ, mi-am adus aminte de prim-ministrul PSD, Viorica Dancilă, care încerca să explice decizii din ședința de guvern: ”Facem aceste modificari ca sa reducem democraţia…”.

Ionuț Simionca – deputat PMP

error: Content is protected !!