Spitalul Județean de Urgență Bistrița va mai primi fonduri pentru achiziția de paturi și saltele noi, fiind vorba despre suma de un milion de lei, potrivit deputatului Robert Sighiartău.
”Am reușit să aducem 1.000.000 de lei în Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru dotarea cu paturi și saltele pentru buna funcționare a spitalului în perioada următoare. Vreau să mulțumesc Guvernului, Ministerului Economiei și în mod special Companiei Nuclearelectrica pentru această donație”, a anunțat Robert Sighiartău.
La rândul său, managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, a mulțumit companiei Nuclearelectrica pentru sponsorizare și a precizat că secțiile din linia întâi Covid-19, Boli infecțioase și Pneumologie vor fi în curând dotate cu noile paturi de spital, cu noptiere cu facilități de servire a mesei la pat și cu saltele impermeabile.
Deputatul liberal a ținut să sublinieze că va fi ”permanent conectat la evoluția întregului sistem medical din județ” și a adăugat că are convingerea că ”lucrurile se vor îmbunătăți vizibil atât în privința achiziției de echipamente noi, cât și în ceea ce privește crearea de spații noi modernizate care să susțină în mod performant actul medical”.
Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, critica Ministerul Sănătății că nu ar fi respectat un angajament prin care ar fi trebuit să aloce fonduri pentru ca Spitalul Județean de Urgență Bistrița să continute demersul de înlocuire a tuturor paturilor, saltelelor și noptierelor din saloanele unității.
”Anul trecut, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat o sumă de 7,6 milioane de lei pentru ca, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, să schimbăm integral cele 950 de paturi pe diferite categorii pentru fiecare secție a spitalului. Am avut și un acord cu Ministerul Sănătății. CJ și-a alocat partea de 7,6 milioane lei și cele 500 de paturi care trebuiau cumpărate din acești bani au fost achiziționate, ele sunt în saloane deja. Din păcate, în bugetul pentru anul 2020, Ministerul Sănătății nu și-a respectat angajamentul și nu a mai alocat diferența de circa 5 milioane de lei, sumă necesară pentru achiziția celorlalte 450 de paturi, astfel încât proiectul să fie finalizat și să avem toate paturile, saltelele și noptierele din spital noi. Am făcut demersuri necesare, am solicitat din nou aceste fonduri Ministerului Sănătății și sper ca în vară să se găsească cele 5 milioane de lei pentru a finaliza acest proiect”, a declarat Emil Radu Moldovan, în timpul unei ședințe a CJ Bistrița-Năsăud.