Copil de 1 an și 11 luni, decedat în urma unui tragic accident casnic

Un copil de 1 an și 11 luni din județul Bistrița-Năsăud a decedat luni în urma unui accident casnic, informează Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari, precizează că minorul a ajuns la UPU-SMURD Bistrița în stare critică, prezentând traumatism prin strivire.

Pacientul a fost adus de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă cu manevre de resuscitare în curs, care au fost continuate timp de 45 de minute în UPU-SMURD. Din păcate, organismul copilului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul”, a declarat Camelia Strungari.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut această tragedie.

ACTUALIZARE

La data de 22 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că într-o casă din Bistriţa, un minor a fost accidentat de un corp de mobilier. Din primele verificări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că, un băieţel de 1 an şi 11 luni care se afla împreună cu mama lui (de 33 de ani, din Feldru) într-un imobil din Bistriţa, ar fi fost accidentat de un corp de mobilier care ar fi căzut peste el. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, copilul a decedat. Poliţiştii Biroului de Investiţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ, Crina Sârb.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!