Fostul viceprimar al municipiului Bistrița, Cristian Niculae, recent admis pe postul de director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Bistrița-Năsăud, a anunțat că renunță la funcția de președinte al organizației municipale PSD Bistrița, precum și la cea de consilier local în cadrul Consiliului Local Bistrița.
Într-o conferință de presă, Cristian Niculae a vorbit și despre motivele care au stat la baza deciziei pe care a luat-o.
”Eu rămân în convingere și în suflet social-democrat, dar vreau să îmi canalizez întreaga energie și toată capacitatea mea pentru un nou proiect, unul foarte important pentru județul nostru. După cum știți, am fost declarat admis la concursul pentru ocuparea funcției de director executiv al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, instituție care se ocupă cu managementul deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud, un domeniu în care încă mai avem multe de făcut până când vom putea spune că lucrurile stau cu adevărat bine. Renunț la funcțiile politice acum, pentru a nu exista niciun fel de umbră de politizare a gestionării deșeurilor în județul nostru. Fac acest pas și îi asigur pe toți primarii din județul nostru, indiferent de culoarea politică, de toată implicarea mea și de tot sprijinul meu în rezolvarea problemelor cu privire la gestionarea deșeurilor din comunitățile lor. În cel mai scurt timp, voi merge în fiecare comunitate, voi discuta cu primarii, vom identifica împreună toate problemele, le voi prezenta planul meu de management. Doar cu sprijinul și cu acordul lor vom putea îmbunătăți sistemul de management al deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud”, a declarat Cristian Niculae.
Niculae a ținut să sublinieze că județul Bistrița-Năsăud are deja o infrastructură cu privire la acest sistem, dar aceasta urmează să fie îmbunătățită, astfel încât să răspundă cerințelor din fiecare comunitate a județului. În acest sens, noul director al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a pregătit o serie de măsuri.
”Vin cu un plan de management și cu un set de măsuri. Dacă vom reuși să le implementăm într-un termen rezonabil de timp, cu siguranță că se vor schimba în bine toate lucrurile din domeniul gestionării deșeurilor”, a mai spus Niculae, care a adăugat că toate aceste măsuri vor fi prezentate într-o viitoare conferință de presă.
Niculae a făcut apel și la primarii din județul Bistrița-Năsăud, cărora le solicită să îl sprijine în acest demers al său de îmbunătățire a serviciului de salubrizare.
”Doar împreună putem îmbunătăți și schimba acest sistem. Este un efort comun, la care trebuie să participe atât autoritățile locale, cât și cele județene și instituțiile de mediu, dar și alte instituții precum Poliție, Poliție Locală, Jandarmerie. Sunt convins că împreună putem face acest lucru. Avem un județ frumos, problema drumurilor este rezolvată în proporție de 90 la sută. Dacă îl vom face și curat (…), atunci sunt convins că ne vom putea mândri cu faptul că avem unul dintre cele mai frumoase județe din România”, a mai spus Cristian Niculae.
Fostul viceprimar al municipiului Bistrița a completat că va rămâne membru al Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud și a subliniat că la baza deciziei sale de a renunța la funcțiile politice nu au existat presiuni de niciun fel.
Totodată, Cristian Niculae a afirmat că nu salariul a fost motivul pentru care a ales să participe la concursul pentru postul de director executiv al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, ci faptul că își dorește să transforme județul într-unul curat. ”Sunt lucruri care trebuie schimbate și îmi doresc să fiu eu cel care face aceste schimbări”, a mai spus Niculae.
Întrebat dacă crede că ar fi fost declarat admis pe acest post dacă nu era membru PSD, Cristian Niculae a răspuns că este convins că ar fi luat acest concurs și în alte circumstanțe.
De asemenea, întrebat care consideră că este cea mai mare problemă a județului din punct de vedere al serviciului de salubrizare, Cristian Niculae a spus că, în opinia sa, problema majoră este legată de reciclarea deșeurilor. ”Reciclăm foarte puține deșeuri. Rata de reciclare este undeva la 11 la sută. (…) Cu toate eforturile care s-au făcut, încă nu separăm deșeurile cum trebuie, nu le colectăm cum trebuie. Acest lucru trebuie îmbunătățit și eu am soluții pentru a îl îmbunătăți”, a spus Niculae.
În ceea ce privește ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, potrivit noului director executiv, în această instituție există 13 posturi, din care 12 sunt ocupate în acest moment. Cristian Niculae va prelua atribuțiile din noua funcție săptămâna viitoare.