La ultima ședință de Consiliu Local, s-a dezbătut un proiect de hotărâre atipic, prin care municipalitatea urma să preia în proprietate 2 imobile din zona Poligonului de pe Grănicerilor. Era manevra prin care se putea asfalta un drum de incintă din cartierul de blocuri din zona Galeriei Comerciale, așa-zisul cartier a lui Harșianu! Drumul din incinta cartierului urma să fie asfaltat de firma Apple Development.
Societatea Apple Development a soliciat Primăriei municipiului Bistrița eliberarea unui certificat de urbanism în vederea amenajării unei străzi care să facă legătura între Calea Moldovei și str.Grănicerilor, prin incinta imobilelor (Mall) construite de către aceștia. Având în vedere că nu toată suprafața necesară acestei investiții este înscrisă în evidențele de carte funciară, s-a întocmit de către societatea Nordstern SRL pe cheltuială proprie, o documentație tehnică de indentificare a acestor suprafețe.
Analizând toate înscrisurile din evidențele de carte funciară, expertul propune înscrierea în evidențele de carte funciară a imobilelor terenuri în suprafață de 646 mp, respectiv 2700 mp, în proprietatea publică a municipiului Bistrița. După înscrierea imobilelor teren în evidențele de carte funciară societatea Apple Development va solicita eliberarea autorizației de construire pentru modernizarea sectorului de drum care va face legătura între Calea Moldovei și str.Grănicerilor, pe cheltuială proprie.
„Proiectului de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al Municipiului Bistriţa a unor imobile situate în municipiul Bistriţa, Strada Grănicerilor” NU a avut un număr suficient de voturi.
Gafă PSD-istă! E clar că NU e Niculae cel care deține frâiele, ci Ovidiu Crețu e încă „pe vână!”
Proiectele de hotărâre care fac referire la patrimoniu se votează cu 14 voturi 2/3 din nr de consilieri locali). În cazul de față, majoritatea lui Crețu NU deținea numărul suficient de voturi, deoarece o parte din consilierii locali ai PSD sunt în concediu. PSD are 11 mandate, ALDE are 2, PER – 2 consilieri, UDMR are 1 consilier local, iar PNL are 5 consilieri.
Cine a lipsit de la ședință:
– Costică Rus
– Mărioara Miheștean
– Mircea Archiudean a fost prezent, (dar a plecat în timpul ședinței)
– Teodor Mârza ( a plecat de la ședință).
O gafă de proporții a PSD-iștilor care demonstrează că Niculae NU are control deplin în PSD și Crețu NU știe negocia cu PNL-iștii!
În condițiile date, grupul consilierilor PNL avea votul decisiv, dar majoritatea PSD NU a reușit să negocieze cu aceștia. În calitate de șef pe municipiu al PSD-ului, Niculae NU a dus până la capăt ședința ordinară și Nu a negociat suficient (ecologiștii au susținut doar 1 proict din 3.)
Tocmai de aceea, la proiectele unde e nevoie de 14 voturi ar fi singurele zone unde ecologiștii sau PNL-iștii ar conta în ecuația majorității (dacă absentează vreun consilier din alianța PSD-UDMR-ALDE)! Ovidiu Crețu a fost agitat în timpul ședinței ordinare, când a văzut că NU are cele 14 voturi necesare ca să-i treacă cele 2 proiecte de hotărâre : drumul de cartier și centrul Intermodal de pe Gării.
Ecologiștii au mers BLAT cu PSD-ul pe proiectul privind cartierul tinerilor!
Ecologiștii au votat schimbarea destinației terenului în suprafață de 32 hectare, aferent Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, din teren agricol în teren destinat edificării de locuințe proprietate privată de către tineri sub 35 de ani. Mârza și Archiudean, au negociat cu PSD-ul, dar au absentat ulterior pe celelate 2 proiecte: drumul din cartier și Centrul Intermodal!
Proiectul cu Centrul Intermodal e blocat timp de 6 luni! Altă gafă, deoarece Crețu putea retrage de pe ordinea de zi acest proiect, dacă a văzut că NU are majoritate!
Fără cele 14 voturi necesare, primarul Crețu putea retrage de pe ordinea de zi proiectul privind Centrul Intermodal, dar i-a scăpat acest aspect!
Pentru cele două terenuri de 1.380 de metri pătrați aflate la intersectia strazilor Gării cu Rodnei, aparțin CFR și CFR Marfă și pentru care municipalitatea ar fi platit 292.000 de lei, cât a indicat un raport de expertiză.
«Centrul Intermodal de Transport Public str.Gării- Tărpiului- Industriei în municipiului Bistriţa» în valoare de 7.800.000 Euro care va fi depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Centrul Intermodal de Transport Public str.Gării- Tărpiului- Industriei face legătura între partea nordică și partea sudică a orașului peste liniile de cale ferată existente în zonă, fiind o pasarelă suspendată.
Potrivit acestora este necesară exproprierea a două terenuri în suprafață totală de 1378 mp.. cu o sumă totală 292.200 lei.
Cartierul lui Harșianu a obținut 2 etaje-n plus! Primăria Bistrița a dat OK-ul pentru modificarea Planului Urbanistic General, unde limita era de 4 etaje!
Cartierul de 4 BLOCURI din zona mall-ului de pe Calea Moldovei modifică zonele de interes imobiliar ale municipiului și odată cu demararea acestei investiții de MILIOANE de euro, în zona fostelor sere se dezvoltă un vad imobiliar interesant…
În toată această poveste mai apare un aspect interesant, care a devenit un fenomen la nivelul municipiului: faptul că MILIONARII Bistriței fentează legal restricțiile din Planul Urbanistic General și în cazul de față construiesc încă 2 etaje în plus față de restricțiile inițiale… În loc să conceapă regulamente restrictive, Primăria Bistrița permite derogări în favoarea milionarilor.
Administrația Crețu care NU intervine decisiv pentru tranșarea definitivă a acestor portițe speculate la maxim care permit dezvoltatorilor imobiliari să construiască apartamente fără locuri de parcare, să îngrămădească blocuri în zone de case, să modifice coeficienții de spațiu verde, să ridice etaje-n plus… fiind intersați de câștigul imediat/metru pătrat. Aspectele din Planul Urbanistic General, ce țin de estetică, trafic sufocat, locuri de parcare sau dezvoltare unitară a zonei sunt ignorate de urbaniști și de aceea Bistrița se dezvoltă haotic…
Finanțarea de 8 MILIOANE e în pericol! 6 luni contează enorm, la proiectele europene!
Gafele pot fi reparate, numai dacă PSD-ul își mobilizează toți consilierii locali într-o ședință extraordinară pentru proiectul privind drumul de incintă din cartierul de blocuri! În ce privește Centrul Intermodal, proiectul poate intra pe ordinea de zi abia peste 6 luni, deoarece a fost dezbătut de 2 ori până acum. Pe acest proiect se intră în criză de timp, doarece se pierd 6 luni importante și se pune în pericol finanțarea de 8 MILIOANE de euro, promisă de primarul în exercițiu!
pe romaneste … mumu
Mare paguba nu este ca se pierd banii pt. harababura numita centru intergalactic de transportat vise megalomanice.