După ce bistrițenii s-au arătat nerăbdători în ceea ce privește deschiderea magazinului Decathlon din galeria comercială Bistrița Retail Park, compania a venit cu câteva precizări importante pentru amatorii de sport. Într-o postare pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, Decathlon a explicat de ce s-a întârziat atât de mult cu inaugurarea magazinului., care ar fi trebuit să fie deschis încă de la finele lunii iunie, potrivit primei informări.
”Ne dorim ca și viitorul magazin Decathlon din Bistrița să fie la cele mai înalte standarde, obiectiv pentru care echipele noastre lucrează încă de la începutul anului. În acest moment, neîndeplinirea obligațiilor contractuale este principalul factor care ne împiedică să ne ținem promisiunea de a deschide anul acesta un magazin Decathlon în orașul dumneavoastră” explică reprezentanții Decathlon.
În continuare, aceștia precizează că ”suntem nerăbdători să ne cunoaștem și să împărtășim pasiunea noastră comună, sportul, și vă mulțumim pentru entuziasm și pentru răbdare. Toată implicarea comunității locale ne demonstrează, o dată în plus, că misiunea noastră, de a facea sportul accesibil cât mai multor români este împărtășită”.
Compania Decathlon a intrat în România în 2009, când a deschis primul magazin – în București. Decathlon este deținut de familia franceză Mulliez, care mai controlează hipermarketurile Auchan și rețeaua de bricolaj Leroy Merlin.
Potrivit profit.ro, Decathlon este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a echipamentelor sportive.
La finele anului trecut, retailerul sportiv a depășit 20 de unități deschise în România.