Deputatul USR PLUS Lorant Sas a anunțat că partidul din care face parte va susține o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu și că îi va retrage acestuia sprijinul politic, reproşându-i că „a aruncat ţara în criză politică”.
”USR PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică. USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare. Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern. În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, a transmis deputatul Lorant Sas printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare.
Potrivit sursei citate, ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru viitorul guvern în vederea continuării reformei din justiţie.
”Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu”, a adăugat parlamentarul.
Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie.
Ca la noi , la nimeni. Se stie că, intr-un sistem politic pluripartit , un guvern de coalitie este preferabil unui guvern format din membrii unui singur partid politic. Si asta pentru că intr-un guvern de coalitie se regăsesc perspectivele diferite pe care le pot oferii partidele ce susțin ideologii diferite , rezultate in urma unor alegeri făcute cu scopul de a avantaja o societate întreaga, care, dacă sunt combinate armonios, pot ajuta societatea mult mai mult decât beneficiile ideologiei unui singur partid, iar această coaliție poate duce si la minimalizarea dezavantajelor ideologiilor susținute de partidele respective. Numai că la noi nu există o cultură politică matură. S-a văzut asta si din diferentele de nuanţă existente intre cele două moţiuni liberale prezentate pentru desemnarea noului şef al PNL la congresul din 25 septembrie. Moţiunea „PNL-Forţa Dreptei” a lui Ludovic Orban este mai realistă decât „România Liberală” a lui Florin Cîţu. Si asta pentru că moţiunea lui Ludovic Orban face trimitere la o guvernare care să coaguleze toate forţele politice de dreapta, cu punct principal PNL, ceea ce este pe deplin posibil, pe când moţiunea lui Florin Cîţu mizează pe o guvernare în care întreaga putere politică să fie deţinută de PNL, ceea ce este o utopie.
Ludovic Orban sustine că PNL trebuie să se adreseze majorității populației, nu unui grup restrâns modernist. ”Pe toate analizele sociologice, publicul modern progresist este un public destul de limitat. Aproape 70% din populație este atașată profund de componenta națională, de valorile tradiționale, creștină, conservatoare și noi acestor oameni trebuie să ne adresăm. De asemenea, cu ocazia prezentării moţiunii „PNL – Forţa Dreptei”, Ludovic Orban a declarat că în prezent Partidul Naţional Liberal se află pe un trend descendent, undeva la 20-22%, care a început odată cu intrarea în cursa pentru şefia partidului a contracandidatului său, premierul Florin Cîţu. El a spus ca oamenii aşteaptă din partea PNL să se concentreze pe buna guvernare, să vină cu rezultate, care înseamnă, de fapt, creşterea veniturilor cetăţenilor, creşterea calităţii vieţii, creşterea calităţii serviciilor publice, realizarea obiectivelor de infrastructură şi realizarea principalelor reforme cu care s-au angajat prin programul de guvernare să le ducă la bun sfârşit”. El a făcut si un apel să înceteze atacurile reciproce.
De cealaltă parte, echipa lui Florin Cîţu s-a arătat mult mai vehementă. Spre exemplu, cu câteva săptămâni in urmă Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, l-a criticat pe Ministerul USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susținând că cel mai bun titular pentru funcţia de ministru ar fi fost Marcel Boloş, din partea PNL. Ori ceea ce nu întrleg cei din tabăra lui Cîţu este că într-o coalitie de guvernare nu-i posibil ca un singur partid să detină toate portofoliile importante. Si exemplele ar putea continua.