Ca membru al Partidului Național Liberal am datoria consfințită de principiile și valorile liberale de a respecta mecanismele exercitării democrației în statul de drept asupra cărora partidele politice veghează spre a fi respectate, prin activitatea lor.
Ca cetățean român am obligația civică și morală de a participa în mod direct la realizarea democratiei țării în care trăiesc, prin exercitarea liberă a dreptului la vot, drept primordial obținut după Revoluția din ‘89 și consfințit de Constituție.
Din păcate ca și consecințe juridice imediate, nu se va schimba nimic. Nici în prezent două persoane de același sex nu se pot căsători în România, la fel cum nici unui cuplu gay căsătorit legal în alt stat membru UE nu poate a nu-i fi recunoscut certificatul de căsătorie în România, stat membru UE, iar în virtutea dreptului european al liberei circulații a persoanelor, nu i se poate interzice a locui în tara noastră și a se comporta ca o familie.
Reținerile mele din acest punct de vedere sunt cu privire la crearea unei lacune prin limitarea definiției familiei ca fiind uniunea consfințită liber între un bărbat și o femeie, nu în intenția de a crea o delimitare față de persoanele de același sex cum urmărește legiuitorul, ci față de lipsirea de cadru legal al conceptului de familie monoparentală, indirect vitregită de această formulare restrictivă.
Ceea ce din punct de vedere juridic ar trebui însă sa nu îngrijoreze, este întrebarea ce apare pe buletinele de vot: “Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” . Întrebarea tiparită pe buletine respectă cerințele formei prevăzute de Legea nr.3/2000 a referendumului și se referă la Legea pentru revizuire adoptată de Parlament în 18 Septembrie 2018. Cum legea la care face referire întrebarea de pe buletin trebuie sa fie adoptată anterior organizării referendumului, în prezent nu există decât o singură astfel de lege, respectiv cea din 18 Septembrie, astfel ca nu există nicio capcană cu întrebarea de pe buletinul de vot.
În consecință, participarea la referendum este doar un Exercițiu civic și de respectare a unor valori morale chiar diametral opuse ca și concepte, pe care fiecare dintre noi le împărtășim într-una dintre variante. De aceea este firesc să participăm.
Și încă ceva: politicul ar fi bine a se abține în a confisca acest demers aparținând societății civile.
Diana Morar – consilier local PNL