Deputatul PNL Diana Morar a reacționat în spațiul public după anunțul privind semnarea unui protocol de fuziune între PSD Bistrița-Năsăud și ALDE Bistrița-Năsăud. Potrivit parlamentarului liberal, partidele nu pot fuziona la nivel de filiale, ci doar la nivel național.
”Conform Legii partidelor politice, fuziunea prin absorbție poate fi realizată doar la nivel central, în sensul în care PSD ar fuziona cu ALDE la nivel național, or acest lucru este exclus deoarece ALDE se află în negocieri avansate cu PNL. Așadar, orice intenție ar avea organizațiile județene pentru o fuziune PSD-ALDE, acest act este lovit de nulitate absolută și pune chiar în pericol mandatele câștigate la alegerile locale de ALDE, vor apărea situații incerte în componența consiliilor locale, care vor duce la litigii în instanță. Juridic, nu poate fi valorificat un astfel de protocol.Art. 38, alin. 1 din Legea partidelor politice spune că doar partidele legal constituite pot realiza o fuziune. Partidele legal constituite sunt cele care au aplicat o cerere de înființare la Tribunalul București, au un act de constituire, îndeplinesc o serie de condiții prevăzute de lege, iar instanța a constatat că ele sunt îndeplinite și le-a acordat personalitate juridică. Aceasta poate fi verificată în registrul partidelor politice care se ține la Tribunalul București, iar acolo veți găsi PSD și ALDE, nu organizațiile din Bistrița-Năsăud. Acest lucru înseamnă că ele nu pot fuziona la nivel de filiale constituite teritorial, ci doar la nivel național. Partidele politice la nivel local pot forma alianțe de tip electoral, pentru a participa împreună în alegeri”, a scris Diana Morar pe Facebook.
Declarația deputatului PNL vine în contextul în care organizațiile PSD Bistrița-Năsăud și ALDE Bistrița-Năsăud au semnat un protocol de fuziune prin absorbție:
După anunțul celor două formațiuni, conducerea națională ALDE a reacționat: ”Referitor la anunțul privind „fuziunea” anunțată între filialele ALDE Bistrița-Năsăud și PSD Bistrița-Năsăud, facem următoarele precizări: Acțiunea întreprinsă de cele 2 filiale este în afara legii. În conformitate cu Legea partidelor politice, dar având în vedere și Statutul ALDE, fuziuni se pot realiza doar la nivelul partidelor politice, nu al filialelor. Acest demers al colegilor din ALDE Bistrița-Năsăud, alături de cei din PSD Bistrița-Năsăud, este nul, deoarece filialele nu au personalitate juridică, prin urmare nu pot realiza fuziuni la nivel local. Orice acțiuni politice în afara hotărârilor forurilor de conducere ale ALDE sunt lipsite de legitimitate și sunt declarate de drept nule”.