Deputatul PNL Diana Morar a anunțat că proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului.
”România are buget! După două zile de dezbateri, Plenul Parlamentului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. Bugetul pe anul acesta este orientat către creșterea semnificativă a investițiilor publice, relansare economică, susținerea mediului de afaceri și angajaților, continuarea luptei împotriva pandemiei de Covid-19. Niciun salariu și nicio pensie pe baza contributivității nu vor avea de suferit. 5,5% din PIB (61,4 miliarde lei) se alocă pentru pentru investiții, cel mai ridicat nivel prevăzut vreodată. Creşterea economică este estimată la 4,31%. Rețeta redresării economice este cea a investițiilor masive, care creează noi locuri de muncă, un alt obiectiv important fiind o absorbție crescută a fondurilor europene. 2021 este anul reformelor și al investițiilor, iar bugetul este unul al echilibrului, care așază structura economiei și pune bazele unei construcții solide pentru următorii ani”, a transmis Diana Morar.
La proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 s-au înregistrat 234 de voturi „pentru” şi 170 de voturi „împotrivă”.
Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.