Bistrițenii care se află în căutarea unui loc de muncă pot opta și pentru unul dintre posturile de colaboratori disponibile în cadrul Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud.
Instituția caută persoane care să colecteze date statistice din gospodăriile populaţiei din municipiul Bistriţa. Candidații trebuie să aibă minim studii medii, cunoştinţe în utilizarea PC, tablete, dar și abilităţi de comunicare. În plus, cei interesați de un astfel de post trebuie să aibă disponibilitate de a lucra pe teren.
Activitatea propriu-zisă constă în realizarea de interviuri cu persoane din gospodării la domiciliul acestora. Chestionarele se vor completa pe suport de hârtie sau, după caz, pe suport electronic/tabletă.
Printre beneficiile oferite se numără programul flexibil, plata pe bază de tarife în funcţie de numărul de formulare completate și colaborarea de lungă durată.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0263.233500 sau direct la sediul Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud din Bistriţa, str. Al. Odobescu nr. 6.
Sursa foto: www.infoinstitutii.ro
Date statistice la ce ? La sobolani, cotete si lemnarii