Municipiul Bistriţa nu va avea probleme în ceea ce privește furnizarea apei potabile către populație, dă asigurări directorul general al companiei Aquabis, Ion Șandru.
”Pe partea de priză de apă, nu avem probleme la Bistriţa. Aici nu vom avea probleme, chiar dacă va continua seceta, pentru că debitul pe râul Bistriţa poate fi controlat de Apele Române prin bazinul de liniştire, la ieşirea din hidrocentrală, din turbină. De acolo se poate suplimenta cu 1,2 mc/secundă. La cât funcţionăm noi cu staţia, în jur de 400 l/secundă, eu spun că nu vor fi probleme la Bistriţa și în cartierele aparținătoare”, a explicat Ion Şandru, în ședința de luna aceasta a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.
Acesta a mai spus că nici alte localități care sunt alimentate din lacul de acumulare de la Colibiţa nu au probleme cu apa potabilă, gradul de umplere a lacului fiind de 96%.
Directorul Aquabis SA a adăugat că există însă zone în județ care se confruntă cu probleme în ceea ce privește asigurarea furnizării apei potabile, printre care localitățile de pe Valea Budacului și comuna Cetate, dar și localitățile Cușma, Figa, Liviu Rebreanu și Milaș.
În ceea ce privește zona Valea Budacului – Cetate, Ion Șandru a explicat: ”Aici au fost câteva sisteme de alimentare cu apă realizate de către primării. Aceste sisteme nu au fost preluate de noi pentru că nu corespundeau din punct de vedere al potabilităţii, la captările pe care le făcuseră. Am făcut o investiţie pentru alimentare de apă din Bistriţa, cu staţie de pompare pe Valea Jelnei, cu rezervor în pădure, pe cotă mai înaltă, și de acolo să alimentăm toate localitățile. Din păcate, chiar dacă noi am dimensionat cum trebuie acel sistem, 120 l om/zi, pe timp de secetă apa nu ajunge la toată lumea şi asta nu pentru că nu am avea apă pentru cei care au contracte cu noi, ci pentru că nu avem acces în foarte multe gospodării din Simioneşti, Buduş, Monariu, Budacu de Jos unde oamenii şi-au făcut branşamentele pe când sistemele de distribuţie aparţineau de Primărie. Noi bănuim, şi cu siguranţă asta este, că oamenii utilizează apa pentru udat la grădini. Dacă începem să închidem apa seara şi dimineaţa, atunci când se udă, am putea da apă la toată lumea. Dar să închizi și să deschizi zilnic apa duce la probleme pe sistem. Pe partea de avarii, chiar dacă noi avem aici o presiune ceva mai mare decât pe sistemele ce le aveau ei, s-au montat reductoare și nu ar trebui să fie probleme. Cu toate acestea, avarii mai apar, pentru că se pare că nici țeava utilizată pe rețelele de distribuție nu a fost de cea mai bună calitate”.
Probleme există și pe sistemul de alimentare cu apă de la Cuşma. ”Din cauza defrişărilor masive din ultimii 15 ani, a mai rămas apă la patru izvoare din nouă și sursa de suprafaţă este de 3 l/secundă din 10l/secundă. Această sursă, când a fost pusă în funcțiune, în 1911, avea undeva la 30-35 l/secundă. Acum suntem pe la 10l/secundă. De aici alimentam cu apă Cușma, Cetate, Ghinda și Valea Ghinzii. Din păcate, acum locuitorilor din Cetate trebuie să le dăm apă tot din Bistriţa, tot din Valea Jelnei și asta înseamnă consum în plus”, a adăugat sursa citată.
Probleme au fost şi pe Someşul Mare. ”Acolo este o microhidrocentrală și cineva s-a gândit să producă curent electric și dacă este nivel scăzut pe râu. Așa că ne-a lăsat fără apă. Am găsit noul proprietar și problema aceasta este rezolvată”, a mai spus Ion Șandru.
De asemenea, directorul Aquabis a mai precizat că probleme există și la Figa. ”Atâta timp cât funcţionează staţiunea Figa, satul Figa rămâne fără apă. Din punct de vedere tehnic, la această oră nu avem cum să le asigurăm alimentarea cu apă. Sunt la o cotă mai înaltă, apa merge spre stațiune. Chiar dacă am mai dus noi o conductă în aspirația pompelor, nu avem de unde pompa mai multă apă în zona respectivă. Este prins pe următorul program de investiții un rezervor care să alimenteze doar satul Figa. Cel de acum e în stațiune și e doar pentru aceasta”, a completat Ion Șandru.
De asemenea, în cartierul Liviu Rebreanu au existat probleme. ”La Liviu Rebreanu cărăm zilnic apă cu cisterna. Cea din puţul forat la 170 m a scăzut și ca debit, dar din punct de vedere calitativ nu mai poate fi tratată. A apărut amoniu în cantitate foarte mare. Chiar dacă am cumpărat noi filtru și o tratăm bacteriolorgic, tot nu o putem scoate în acei parametri normali și atunci cărăm apă cu cisterna”, a mai declarat șeful Aquabis SA.
În plus, din cauza secetei, probleme sunt și la Milaş. ”Aici apa se furnizează doar o zi pe săptămână, sâmbăta. Săptămâna viitoare încep lucrările pe zona respectivă şi vor începe cu prioritate spre Milaş”, a încheiat Șandru.