Polițiștii au emis ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați din județul Bistrița-Năsăud după ce soțiile acestora au sunat la 112 și au anunțat că au fost amenințate cu moartea de către aceștia. În plus, cei doi s-au ales și cu dosare penale.
Unul dintre bărbați este din localitatea Bistrița-Bârgăului. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, acesta este cercetat de oamenii legii după ce soția sa l-a reclamat că ar fi amenințat-o cu moartea. ”Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, o femeie, de 51 de ani, din Bistrița-Bârgăului, ar fi fost amenințată cu moartea de către soțul ei, în vârstă de 49 de ani, provocându-i o stare de temere”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cel de-al doilea bărbat pe numele căruia a fost emis ordin de protecție este din Bistrița. ”În cel de-al doile caz, Poliția Municipiului Bistrița a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 47 de ani, din Bistrița, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 3 noiembrie, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost lovită și amenințată cu moartea de către fostul soț, un bistrițean, de 47 de ani”, a mai completat Crina Sîrb.
În ambele cazuri au fost deschise dosare penale pe numele celor doi bărbați. Unul dintre bărbați este cercetat pentru infracțiunea de amenințare, iar cel de-al doilea pentru amenințare și lovire sau alte violențe.