Doi salvatori din județul Bistrița-Năsăud s-au înscris pe lista voluntarilor în cadrul campaniei ”Ajută Turcia! Fii VOLUNTAR în echipele de asistență medicală”.
”Doi dintre colegii noștri, Bogdan Moldovan și Ioan Mihai Pop, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, s-au înscris pe lista voluntarilor în cadrul campaniei ”Ajută Turcia! Fii VOLUNTAR în echipele de asistență medicală”. Deocamdată nu a fost necesară deplasarea echipelor medicale în Turcia, dar gestul lor de altruism și dorința de a ajuta semenii, indiferent din ce parte a lumii, merită tot respectul nostru. Felicitări, amândurora!”, a transmis Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali filiala Bistrița-Năsăud.
Urmare a cutremurelor catastrofale din Turcia, Ministerul Sănătății a lansat un apel către personalul medical care dorește să se înscrie ca voluntar pentru ajutorarea răniților și completarea echipelor medicale prezente la fața locului.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că aproximativ 1.000 de cadre medicale din țară s-au oferit să meargă voluntar în Turcia și să ajute victimele cutremurelor, dar, până în prezent, nu au existat solicitări din partea autorităţilor turce, motiv pentru care procesul de înrolare a fost oprit.