Doi tineri șoferi, cercetați penal după ce s-au luat la întrecere pe un drum public din Petriș

Doi tineri șoferi sunt cercetați penal după ce ar fi efectuat o întrecere neautorizată pe un drum public din localitatea Petriș, comuna Cetate, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 23 iunie, politistii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. Astfel, polițiștii au stabilit faptul că două autovehicule ar fi efectuat o întrecere neautorizată pe o stradă din Petriș. Au fost identificați cei doi conducători auto, doi tineri, de 27 de ani, respectiv 25 de ani, din localitate. În baza administrării probatoriului a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Totodată, conducătorilor auto le-au fost reținute permisele de conducere și le-au fost eliberate dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în documentarii faptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!