Doi tineri, unul din Lechința și altul din Chiraleș, au fost reținuți de polițiștii din Bistrița-Năsăud, aceștia fiind cercetați pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor. Asupra celor doi s-a luat această măsură după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care unul dintre ei trage cu o armă.
Oamenii legii au efectuat trei percheziții la domiciliile celor doi și au găsit pistolul folosit în înregistrarea video. De asemenea, polițiștii au constatat că arma nu aparține celui care folosit-o (un bărbat din Chiraleș), ci unui alt bărbat din Lechința.
”La data de 4 mai, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat un număr de trei percheziții domiciliare pe raza localităților Lechința și Chiraleș, în urma cărora a fost identificat pistolul folosit în înregistrarea video postată pe o rețea de socializare, ce aparține unui bărbat de 33 de ani din Chiraleș, în care acesta deține un pistol și execută două trageri în plan vertical. Polițiștii au constatat că bărbatul nu este autorizat să dețină arme și muniții din categoriile celor supuse autorizării. Pistolul folosit este unul neletal supus autorizării și aparține unui bărbat de 25 de ani din Lechința, pe care acesta l-ar fi achiziționat din Germania și l-ar fi introdus fără drept în țară în luna aprilie a acestui an”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, complicitate la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și complicitate la uz de armă fără drept, urmând documentarea faptelor în cursul cercetării penale.
FOTO: Facebook