Proprietarii a șase autoturisme parcate pe raza localității Josenii Bîrgăului au avut parte de surprize neplăcute. Într-o dimineață, aceștia și-au găsit cauciucurile distruse. Oamenii au anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, iar polițiștii au început cercetările în acest caz.
”În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat doi tineri, de 18 ani, respectiv 25 de ani, ambii din Josenii Bârgăului, bănuiți de comiterea unor distrugeri. Astfel, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 17/18 noiembrie a.c., pe fondul consumului de alcool, cei doi ar fi tăiat cauciucurile a șase autoturisme, aparținând unor persoane din localitatea Josenii Bîrgăului” anunță Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului.