Două femei au fost rănite, luni seara, într-un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în localitatea Livezile.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier. În urma cercetărilor s-a stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Rodna a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani din Livezile, care se deplasa pe aceeași direcție.
În urma impactului, autoturismul condus de șoferul de 46 de ani a fost proiectat și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie de 50 de ani din Prundu Bârgăului.
În urma accidentului, șoferița de 50 de ani și o pasageră au fost rănite, fiind ulterior transportate la spital.
Testarea alcoolscopică a celor trei participanți la trafic a indicat rezultate negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.