Două vagoane ale unui tren de călători au deraiat la Șintereag

Două dintre vagoanele unui tren de călători au deraiat, miercuri, în apropierea stației CFR din localitatea Șintereag, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Sursa citată precizează că este vorba despre trenul InterRegio 15836, care circula pe relația Cluj Napoca – Bistrița.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Polițiștii de la Transporuri efectuează cercetări și verificări pentru stabilirea cauzei care a dus la producerea acestui incident.

Traficul feroviar pe tronsonul respectiv este blocat și se acționează pentru repunerea pe șine a vagoanelor.

”Traficul feroviar este oprit pe Magistrala 400, în zona localității Șintereag, județul Bistrița -Năsăud, după ce un tren care circulă pe relația Cluj Napoca– Bistrița a deraiat”, arată Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Călătorii altor trenuri care au înregistrat întârzieri sunt transbordați cu alte mijloace.

ACTUALIZARE

La ora 14:40, IPJ Bistrița-Năsăud a anunțat că traficul pe calea ferată a fost reluat

FOTO: arhivă

error: Content is protected !!