După ce a fost implicat într-un scandal izbucnit într-un club din Bistrița, Ionel Burduhos s-a autosuspendat din PSD

Consilierul local Ionel Burduhos, implicat recent într-un scandal izbucnit într-un club din municipiul Bistrița, s-a autosuspendat din partidul din care face parte. 

În conformitate cu Statutul PSD (articolul 29 alin. 11), Organizația Municipală PSD Bistrița a luat act de autosuspendarea domnului Ionel Burduhos din calitatea de membru, ca urmare a implicării sale într-un conflict aflat în probatoriul Poliției Județene. Organizația PSD Bistrița se delimitează de orice act de violență și nu încurajează comportamente ce contravin legii. Solicităm instituțiilor abilitate ale statului să efectueze cercetări în cadrul dosarului deschis, aplicând măsurile legale care se impun”, a transmis Daniel Suciu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud.

Ionel Burduhos a fost implicat, la finele săptămânii trecute, într-un scandal care a izbucnit într-un club din municipiul Bistrița, acesta numărându-se printre persoanele reținute pentru 24 de ore de polițiști în urma conflictului.

Patru bărbați reținuți în urma unui scandal izbucnit într-un club din Bistrița!

 

error: Content is protected !!