Orice profesor se întristează când elevii îi mor. Iar azi a fost o zi tristă când am văzut că o fostă elevă a plecat la cer într-un cumplit accident de maşină împreună cu alţi tineri. Să nu fii în pielea acelor părinţi care primesc vestea morţii copiilor lor, căci cred că este cea mai grea cruce de pe pământ.
Dincolo de tristeţe, ce mă supără cel mai tare e că acest accident nu trebuia să se întâmple! Şi aici, nu vorbesc de imprudenţa sau lipsa de experienţă a şoferului, ci de noi, comunitatea bistriţeană care trebuie să ne facem viaţa cât mai sigură.

Locul unde s-a petrecut accidentul, adică trecerea peste calea ferată din cartierul Viişoara este locul unde în decembrie 2015 alţi elevi şi fraţi de-ai elevilor mei au murit.

Am fost prezent la şedinţa Consiliului Local Bistriţa din ianuarie 2016, când toţi conducătorii Bistriţei păreau mişcaţi de moartea celor 4 tineri. Toată lumea din sală părea deschisă să rezolve de îndată problema semnalizării luminoase şi acustice sau montarea unei bariere la trecerea cu calea ferată. Mai cu seamă că Bistriţa are bani, iar aleşii locali erau dornici să găsească împreună cu CFR-ul o soluţie ca astfel de accidente să nu se mai repete.

Însă se pare că toate acele discuţii la care am asistat au fost doar poveşti de politicieni, căci iată, istoria se repetă cu alţi patru tineri morţi…

Asta mă doare, când văd că la Bistriţa avem disponibilitate şi bani pentru toate nebuniile: veveriţe, sisteme de sonorizare, festivaluri, pârtii de schi, etc., iar pentru lucruri vitale nu găsim bunul-simţ spre a le rezolva: acea trecere peste calea ferată în mai puţin de un an şi jumătate a luat 8 vieţi!

Ce facem, dragi bistriţeni? Chiar nu ne pasă de tinerii acestui oraş? Câţi elevi mai trebuie să moară ca autorităţile să monteze o amărâtă de barieră?

Prof. Florin I. Bojor