Nu doar polițiștii acționează cu efective mărite în această perioadă, ci și jandarmii. În medie, în fiecare zi, circa 100 de jandarmi patrulează în zona municipiul Bistrița și a orașelor Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi, pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Totodată, jandarmii montani patrulează pe traseele montane din aria de competență și, în mod special, în zonele de picnic frecventate de turiști.
Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bistrița-Năsăud, efective mărite de jandarmi vor fi angrenate și în misiuni de ordine publică în zona locațiilor de carantinare. De asemenea, jandarmii continuă monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu.
În plus, angajații IJJ Bistrița-Năsăud vor fi angrenați și în misiuni de verificare a respectării Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
”Poate unii cetățeni vor fi tentați să iasă în aer liber sau la grătare așa cum făceau an de an, dar având în vedere situația decretării stării de urgență și riscul la care pot fi supuși dacă nu respectă măsurile ordonanțelor militare privind distanțarea socială, jandarmii se vor afla în spatiul public, pentru siguranța tuturor”, mai arată IJJ Bistrița-Năsăud.
Totodată, jandarmii execută acțiuni specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și, în mod special, în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.
În această perioadă, la nivelul județului Bistrița-Năsăud acțiunile forțelor de ordine se desfășoară în sistem integrat, fiind implicați polițiști, jandarmi, politisti locali și militari.